Aproape 6.000 de turiști pe primele 7 luni ale anului la Ocnele Mari
Cu peste 800 mai mult decât anul trecut, Ocnele Mari intenționează să atingă în viitorul apropiat pragul de 10.000 de turiști anual.
”E greu pentru asta trebuie să avem turism de tip spa, piscine acoperite, wellness, resort care să fie deschis tot anul, balneologie. Dacă vrem să devenim o stațiune pentru 4 anotimpuri. La care să se adauge și oferta care este totuși echitație, aventură, drumeție, salină. În orice caz, trebuie să spun că sunt investitori privați care au planuri pentru a dezvolta complexe balneare, resorturi pentru a transforma Ocnele Mari într-o stațiune deschisă și în sezonul rece”, spune primarul Remus Sasu.
Cu venituri proprii de aproximativ 2,3 milioane lei, în creștere față de 1,7 milioane cât au fost în 2023, lei cu o populație în creștere de peste 3.300 de locuitori, orașul atacă podiumul stațiunilor balneare, deschise tot timpul anului.
Mai ales că două mari proiecte de centre spa sunt în faza de documentații. Este vorba de un proiect privat în Ocnița, privind amenajarea unui centru spa și un alt centru spa în parteneriat cu Consiliul Județean în Ocnele Mari.
Edilul va continua proiectele de reabilitare drumuri, extindere rețele de gaze, de apă, va crește intravilanul stațiunii și va permite investitoriloir privați să dezvolte cât mai multe afaceri în turism.
”Chiar și turismul de week-end este unul bun, sunt mulți vâlceni sau din alte județe care vin aici pentru liniște și relaxare, pentru Salină, pentru drumeții, echitație, aventură dar ne dorim mai mult. Sunt câteva proiecte foarte mari aflate în așteptare care vor contribui la dezvoltarea stațiunii noastre”, a mai completat Sasu.