Apel către CNAIR: Dacă dezăpeziți 17 km, Vâlcea poate aduce turiști la schi, din tot Ardealul

DN 67C, cunoscută sub numele popular de Transalpina, face legătura între Novaci (Gorj) și Sebeș (Alba). El este împărțit aproximativ în două, Transalpina olteană și Transalpina ardeleană, ultima mai puțin cunsocută.

Este un drum care traversează 4 județe – Gorj, Vâlcea, Alba și Sibiu, având un punct nodal, o intersecție care crește de la an la an, ca pondere turistică. Obârșia Lotrului. De altfel Obârșia Lotrului este intersecția a două drumuri montane extrem de importante, din punct de vedere turistic pentru Vâlcea, DN 7A și DN 67C. Aici lângă Obârșie se află splendidul domeniul schiabil Transalpina Ski Resort.

Numai că începând cu 1 noiembrie, de regulă, Transalpina se închide pe segmentul Rânca – Oarja.

Lumea știe de Trasalpina, tronsonul Obârșia – Novaci, numai că și segmentul Obârșie – Sebeș este unul spectaculos. Acesta leagă Vâlcea de Alba, de Mărginimea Sibiului de toată zona Ardealului și mai ales de Cluj, pentru că în toamnă se va deschide complet circulației A10 Sebeș – Turda.

Să revenim la ce ne doare. DN 7A este un drum care se dezăpește pe toată lungimea lui între Obârșie și Petroșani. Acest fapt permite accesul turiștilor și iubitorilor de schi dinspre Hunedoara spre Transalpina Ski Resort.

Pe noi ne doare segmentul între Obârșie și Oarja. Un segment de 17 km de pe Transalpina ardeleană care nu se dezăpezește, pentru că de la Sebeș, până la Oarja se dezapezește. Un segment care ține departe turiștii dinspre Alba, Cluj, Mureș de Transalpina Ski Resort.

Autoritățile din Vâlcea solicită CNAIR acest lucru. Mai ales că în zona Oarja este un district de drumuri. Turiștii din Ardeal cer acest lucru, primarii și administratorii pensiunilor din zonă. 17 km care pot debloca Ardealul.

La această oră un iubitor de schi din Sebeș care dorește să vină la Transalpina Ski Resort, în loc să facă 80 de km până la pârtie, face cel puțin 200, pe ruta Sibiu – Valea Oltului – Brezoi – Voineasa.

Așadar, 17km care pot dezvolta o economie, pot lega rutier două domeniii schiabile, Șureanu de Transalpina Ski Resort. Putând astfel genera un impuls de noi construcții, noi pensiuni, pot înmulți la ordinul miilor numărul turiștilor din Ardeal care să vină la Vâlcea, la Transalpina Ski Resort.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *