Anul 2024 a însemnat investiții în modernizare drumuri în Șirineasa
În Șirineasa, programul de asfaltare drumuri este în curs de finalizare, spune primarul Ion Bebe Streinu.
”A fost cel mai mare proiect de modernizare drumuri de interes local, finanțat prin programul național de investiții Anghel Saligny. Prin acest program am reușit să asfaltăm peste 40 de drumuri, cu podețe, accese spre proprietăți, rigole betonate. În paralel îb 2024 am continuat și proiectul amenajării de trotuare. peste 1,3 km trotuare pe care le vom face până la limita localității”, spune Ion Bebe Streinu.
Primăria Șirineasa a achiziționat cu fonduri europene și o mașină electrică. Și în același timo în afara unei prime stații electrice de reîncărcare va mai fi una realizată necesară și microbuzului școlar.
Totodată se lucrează și la proiectul de iluminat public, iluminat modern cu leduri și telegestiune.
Ion Bebe Streinu anunță înființarea ADI necesar pentru rețeaua de gaze. Un ADI format cu localitățile Pesceana, Glăvile și Scundu. De acum înainte se poate demara investiția în rețeaua de gaze naturale, investiție, finanțată, prin Anghel Saligny. Șirineasa este localizată aproximativ în centrul Vâlcii, are o mică economie în zona retailului, a micilor servicii, primarul Ion Bebe Streinu, susținând că este loc pentru alte afaceri care să creeze chiar o mică industrie, mai ales odată cu această ultimă investiție în gaze.