Anul 2019 a transformat centrul civic al comunei Lungeşti, într-un frumos centru urban

Administrația locală a comunei Lungești a dovedit în acest an că se poate investi în mod serios şi responsabil în infrastructură, proiecte care au schimbat radical nivelul de trai al locuitorilor, au transformat intistuţiile publice şi au conferit o imagine urbană centrului civic al comunei.

Trei proiecte sunt în execuție, șase depuse care sunt în stadiul de așteptare de finanțare, iar unul este în faza întocmirii studiului de fezabilitate.

De altfel de la începutul anului, primarul Tiberiu Costea a recepționat și dat în folosință numeroase lucrări de investiții, deosebit de importante pentru comunitate, obiective care ridică standardul localității, ne referim aici la şcoli, dispensare, săli de sport, drumuri reabilitate.

„Prin Programul Operațional Regional avem în plan construirea unei grădinițe cu program prelungit, un  Centru de zi pentru persoane vârstnice, amenajarea unui loc de joacă la școală, înființarea și amenajarea unui atelier meșteșugăresc de olărit, extindere iluminat public și construirea unei platforma pentru gunoi”, spune primarul Tiberiu Costea.

Edilul anunţă că va preda reţeaua de apă APAVIL-ului. Totodată aşteaptă investitori care să dezvolte afaceri în localitate.  Comuna se laudă cu un şomaj scăzut şi spune că forţa de muncă merge spre Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea şi spre firme de construcţii.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *