Antract a lansat Videoclipul Verii din România – Marea

Vara României a început cu Antract. Şi nu oricum.

ANTRACT lansează oficial sezonul de vară cu piesa “Marea”.

“Am vrut să facem o filmare pentru un cântec ca o joacă, simplu şi din suflet.
Aşa că ne-am chemat prietenii, care au venit cu aparatele foto din dotare şi, după ce am strâns materialul filmat de ei, a ieşit un videoclip ca nisipul de sub tălpile goale”, spune Bobiţă Cătuşanu.

Povestea Antract merge mai departe. Cred că nu este vâlcean care să nu se bucure, să nu se laude, să nu zâmbească acolo pe unde se duce cu băieţii noştri de la Vâlcea.

Îmi amintesc de anii studenţiei, când cumpărasem caseta cu albumul prim al Antractului. Evident că hitul “Fă, eşti frumoasă” făcea furori prin Regie, în acele timpuri (timpuri cu frigider Fram, cu televizor Snagov, cu covor de iută şi ţigări Carpaţi). Şi eram mândru. “Sunt din Vâlcea!”, spuneam în cameră la P10, acolo unde mă trimisese soarta.

Deci avem o formaţie a noastră şi, măcar la acest nivel, ne putem compara cu Timişoara şi Clujul. Pentru că, dacă la început, prin anii ’90, Antract părea o formaţie mititică, de provincie, atunci când au pus mâna pe ei cei de la Mediapro şi au purces la single-ul “Cârciumăreasa”, Antract a ajuns să joace în prima ligă. Iar ulterior, momentul de glorie a fost deschiderea la Metallica. Au căzut în comercial, dar se trece cu vederea…

În fine, restul e frumos, e poveste, una frumoasă, pe care ne-o asumăm cu toţii, “lucid” sau “îndrăgostiţi cu aripi”. O mărturisire a mea spune că şi acum, după mai bine de 20 de ani de la “Bârlogul Zăvoiului”, melodia “Prea Târziu” rămâne în suflet.

Videoclipul “Marea” a fost lansat de 1 iunie, pentru copilul din noi. ‪#‎haidelamare‬

https://www.youtube.com/watch?v=nXg-oaSdKwA&feature=youtu.be

| Catusanu Bobita | Ilie Manole Vlad | Bogdan Balan | Radu Creţu | Iuli Andrei | Pele Narcis | Oana Nevelainnen | Daniel Trusca | Mihai Pascu |Vitalie Brega | Ingrid Dogaru | Filigean George Cosmin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *