Andrei Gheorghiu: Primul pas pentru crearea polului turistic Râmnicu Vâlcea – stațiunile turistice balneare și Brezoi
Luni, întrunit în ședință ordinară, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a votat asocierea dintre municipiul Râmnicu Vâlcea, stațiunile balneare și orașul Brezoi pentru crearea celui mai mare OMD, din România.
”Acest mare pol turistic cuprinde Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Olănești, Govora, Ocnele Mari și Brezoi. Este, dacă nu mă înșel, cel mai mare pol de dezvoltare urbană, axat pe promovarea turismului și atragerea de fonduri europene în domeniu. Asta înseamnă o strategie pe term lung, o gândire macro-economică, la care pot spune că s-a muncit enorm în ultima perioadă. Este baza pentru crearea ulterioară a unui ADI Transport interurban, a unei asocieri economice pentru atragerea de investiții în cadrul acestui pol. Este mai mult decât înființarea unei Zone Metropolitane, este de fapt crearea și consolidarea unie Zone Urban Funcționale care va schimba cu totul pe viitor economia Râmnicului și a localităților limitrofe”, susține viceprimarul USR, Andrei Gheorghiu
Este vorba de Organizația de Management al Destinațiilor, o asociere care include atâta municipiul și stațiunile din jurul acestuia plus agenții economici din HORECA, agenții de turism și alți operatori care au conexiune cu turismul.
Organizaţia de management al destinaţiei se constituie ca asociaţie în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Organizaţia de management al destinaţiei se înfiinţează prin asocierea autorităţii publice locale din componenţa destinaţiei cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, respectiv:
a) membri din cadrul destinaţiei ai confederaţiilor/federaţiilor patronale reprezentative, cu activităţi în domeniul turismului;
b) organizaţii patronale;
c) angajatori din cadrul destinaţiei turistice.
(3) Pot adera la organizaţia de management al destinaţiei în calitate de membru asociat, cu rol consultativ, şi alte entităţi relevante, cum ar fi: asociaţii de promovare, asociaţii profesionale, administratori ai ariilor protejate, reprezentanţi din mediul academic, din instituţiile de cercetare-dezvoltare, şcoli de formare profesională în turism, camere de comerţ şi industrie şi alte asemenea entităţi care funcţionează potrivit legii pe teritoriul destinaţiei turistice.