Ambele ”centuri ocolitoare” ale Orleștiului sunt aproape de finalizare

Cele două drumuri de tarla, ambele legând comuna Orlești de Scundu, sunt aproape de finalizare, după cum anunță Constantin Cîrstina.

Este vorba de cele două drumuri construite cu fonduri europene și care asigură accesul locuitorilor la terenurile agricole și care pot dezvolta noi zone de interes în această comună. Ambele drumuri pornesc din zona centrală a comunei și una merge prin sud și alte prin nord spre comuna Scundu.

”Noi ne-am dori să atragem investitori privați care să beneficieze de acest două căi rutiere. Așa își vor atinge utilitatea. Că vor construi ceva, agro turism, crame, poate chiar mici hale de producție. Orice care să aducă venituri, asta înseamnă succesul unui astfel de proiect”, susține Cîrstina.

Comuna adminsitrată de Constantin Cirstina a depășit cifra de 1,32 milioane de lei venituri proprii, un traiect pe care s-a înscris încă de acum câțiva ani, demonstrând că se poate să faci dintr-o localitate rurală, un vector economic.

Cu o populație de aproximativ 2.900 de locuitori, Orleștiul înregistrează și o demografie în creștere, semn că acolo unde există apă, canalizare, gaze, asfalt, oamenii aleg să revină acasă, sau orașenii vin să-și ridice una sau investitorii aleg să facă o afacere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *