Am reușit: Oltenia de sub Munte a intrat în atenția autorităților după ce revista noastră insistă de 6 ani să devină geoparc

Despre ce este vorba? (articol din 2015)

România este cunoscută din punct de vedere social-turistic (înglobând aici tradiţii, arhitectură, relief) ca fiind împărţită în mai multe bazine frumos conturate – Bucovina, Ţara Oaşului, Maramureş, Ţara Moţilor, Crişana, Banatul, mediatizate şi deja intrate în mentalul drumeţului, al turistului şi care asigură o fluenţă în acest domeniu.

obarsia-1Din păcate, nu ştim de ce, în afara unor materiale sau documentare sporadic realizate, o zonă bogată în tradiţii, în arhitectură, în obiective turistice, cu un relief absolut spectaculos, un compozit de tradiţii, nu este deloc consacrată, în primul rând la nivel naţional.

“Oltenia de Nord”, un areal care cuprinde două judeţe extrem de frumoase, cu un relief care curge armonios de sus de pe creastă până în zona colinară, cu două văi de ape remarcabile ca traseu iniţiatico-istoric (Valea Oltului şi Valea Jiului), cu o impresionată sinteză între oltenesc şi păstoresc, cu o arhitectură care vine din istorie (casa brâncovenească, cula oltenească, casa cu cerdac, vernacularul de Gorj şi Vâlcea), cu un patrimoniu monahal cu multe peste oferta Bucovinei (de la Tismana până la Cozia), cu un bazin viticol branduit, cu Valea Lotrului sau Padeşul, cu un tezaur de folclor, cu peşteri şi oltenia-de-nordchei, cu un canion uriaş (Olteţul). Oltenia de Nord este cu adevărat un spectacol grandios de turism, de tradiţii, de artă, geografic, arhitectural etc.

Vâlcea și Gorjul sunt obligate să se ocupe de oferi un brand național.

Oltenia de Nord, ca un întreg, este cu adevărat o provocare pentru administraţiile locale, pentru agenţii economici, pentru operatorii de turism, pentru cler, pentru şcoală, pentru toate instituţiile de cultură, pentru a lega, sub o cupolă, pe Brâncuşi, Poenaru, Drăghicescu etc., staţiunile montane şi balneare, patrimoniul religios şi conacele aristocraţiei valahe, Valea Oltului de Valea Jiului

oltenia-de-nord3Acest produs poate fi ofertat în viitor şi poate deveni un bun naţional care va scoate această zonă dintr-un relativ izolaţionism şi va îmbogăţi zestrea turistică a României.

Noi trebuie să facem mai mult pentru ca acest județ  să fie cunoscut și de români și de străini. Avem un potențial turistic uriaș și trebuie să-l valorificăm. De exemplu, vom promova primul Festival al Colindului Vâlcean, pentru că aici este o diversitate enormă pe un areal relativ restrâns, de la Ţara Loviştei şi până pe Valea Pescenei, de la Vaideeni şi până pe Valea Olteţului, avem un tezaur. Săptămâna care începe va debuta cu acest festival al colindului românesc

Aflăm azi că lucruile s-au pus în mișcare și Oltenia de Nord sau Oltenia de sub Munte se află în plin proces de a fi declarat geoparc. Să sperăm că va fi o reușită și România va include o altă regiune minunată alături de Bucovina, Maramureș, Crișana, Țara Moților.

Liviu POPESCU

poate se va gândi cineva să ne apeleze, putem oferi toate materialele scrise in acesti ultimi 7 ani despre locații și alte zone din Oltenia de Nord. Poate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *