Am fost în cel mai frumos loc din județul Vâlcea, acolo unde avem toți rădăcinile. Mergeți și nu veți regreta

Am fost în cel mai frumos loc din Râmnicu Vâlcea sau de lângă din Râmnicu Vâlcea sau din Bujoreni. Cum doriți să-i spuneți. Dar vreau atât să spun că dacă România mai are azi comori de suflet, mai are locuri unice, mai are povești materializate, mai are timpuri străvechi pe care să le privim azi cu ochii sufletului. Da, asta se datorează unor oameni minunati, al căror nume vine de la faptul că fac minuni.

Iar o astfel de minune se află în nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, la granița cu Bujoreniul, într-o frumoasă poveste acum de toamnă, dar este și de iarnă, și de primăvară și de vară, și eternă. Aceasta este povestea unui sat, unui sat românesc, unui sat al Vâlcii, de la nord la sud și de la est la est. Un sat în care chiar dacă nu sunt oameni, închizi ochii, pe acele ulițe și vezi: horele în care fetele alea cu cosițe lungi se prind și se învârt precum ielele, vezi caii și haiducii călare, trântind la han, ulcica aia cu vin de curge pe barbă în jos, vezi țâncii desculți alergând spre scrânciob. Vezi un un caine care ascude un codru de mămăligă. Rațele care fag scandal, un bătrân care trage de vaca sus pe culmea islazului, un popă care dojenește copiii în curtea școlii.

Deschizi ochii și apoi privești acest minunat târâm al Muzeului Satului Vâlcean. Unde preț de o oră, m-am plimbat cu prof. Claudiu Tulugea. Pe ulițele satului, privind în imaginație, la ulucile curților, unde se uitau la noi, pe furiș, mai multe fete de măritat, intrigate parcă de prezența noastră în această lume imaginară.

Muzeul Satului din Vâlcea a apărut prin 1961, inițial gândit ca o stațiune de cercetare etnografică. Foarte important ce ne menționează profesor Tulugea: ”Județul Vâlcea este un județ de interferențe. Geografic este inclus în zona Olteniei dar este un județ de graniță – Ardeal la nord, Oltenia sud și vest, Muntenia est. O treime care se regăsește în proporții aproximativ egale în tot ce înseamnă arhitectură, port, limbă, accente. Plus că tot malul stâng al râului Olt a aparținut Munteniei și geografic  administativ”

Puține județe au această triplă graniță etnografică, Buzăul, Brăila sunt încă două județe cu astfel de triplă intersecție regională.

Revenind la Vâlcea, așadar opțiunea unei cercetări asupra județului din punct de vedere etnografic a fost o provocare și o uriașă muncă, una care nu s-a încheiat nici în prezent. Muzeul s-a născut concentric în juriul singurei clădiri care a preexistat muzeului. Cula Bujoreanu. Ea este responsabilă de acest muzeu uriaș, unde cula a fost centrul. Inițial cula Bujoreanu avea  două etaje și pod. Din păcate, la reconstituire nu s-a putut preserva și al doilea etaj.

Din 1968 așadar, până în prezent în această parte de județ, apar 80 de monumente de arhitectură vernaculară. Dintre care menționăm locuințe (din 80% zone ale Vâlcii), un han din nordul județului (Malaia), o școală haretistă, trei biserici de lemn, mori de apă, o primărie (Genuneni), dependințe, fânare, un scrânciob, fântăni, varnițe, povarnă, stâna Brătienilor. Pe viitor, portrivit directorului Tulugea sunt pregătite, un canton silvic, o gară de mocăniță și o locomotivă (Vâlcea avand la începutul secolului XX, trei linii de mocăniță: Vaideeni, Voineasa și Ocnele Mari).

O plimbare pe cele trei ulițe ale satului este o adevărată calatorie în timp. De la școală, în centrul civic, la han, la popicărie, apoi sus, spre stână, de acolo, la cazanul de țuică.

”Sunt toate tipurile de case din Vâlcea. Case cu foișor, case cu pridvor, case cu pridvor și foișor, case cu pridvor pe două laturi, case cu beci, case cu gârlici, case cu temelie uscată, din piatră efectivă, cum este casa de la Boișoara. Avem case cu o singură cameră. Case legate, acolo unde copii și-au făcut separat o casă dar legată prin pridvor”, povestește prof Tulugea.

Aflăm că muzeul a obținut un proiect european de 1 milion de euro, prin care mai multe exponate vor intra în reabilitare – reparații la șiță, la pereți, gardurile. Pentru că aceste case trebuie să mai trăiască încă secole de aici. Să fie martor trecutului, prezentului și viitorului nostru

Sunt case seculare, tacute care ne privesc din spatele pomilor. Case care au atâtea povești. Au trăit acolo generații. Bunici, străbunici, copii, nepoți, strănepoți și iar de la capăt. Case din lemn, căptușite cu cercuială, umplute cu pământ, var stins și nisip. Și care de Paște miroseau așa de frumos.

E toamnă în acest splendid loc de pe pământ. Un loc atât de vibrant, unde nu-ți vine să mai pleci. Pentru că aparții acestei zone. Suntem români. Umblați în lume, trâim în case mari, în blocuri centrale, vedem marginile planetei, mările și oceanele lumii, conducem bolizi, alergăm din job în job pentru mai mult și mai bine. Și? ADN-ul nostru e aici, în spatele fânarului, acolo unde în cușcă au trăit 100 de Grivei, în casele stră stră stră bunilor noștri. Acolo este esența noastră, visul nostru, ființarea noastră.

Mergeți din când în când la rădăcini. Sunt atât de aproape, în nordul Râmnicului.

Liviu POPESCU