Alo, CNAIR, ne-aţi minţit destul cu reabilitarea DN 67B, nu vă este ruşine? De borne noi avem nevoie sau de asfalt?

Doi ani de minciună şi păcăleli ale CNAIR, cu privire la DN67B, drumul sudului, cel de-al doilea drum ca importanţă economică a judeţului Vâlcea, drum care traversează jumătatea sudică a judeţului. Drum care leagă trei judeţe de altfel şi care asigură descărcarea spre Oltenia de Nord a tot traficului dinspre Muntenia de Sud.

Câteva cârpeli sporadice în acest an, în campania electorală pentru europarlamentare şi apoi timpul s-a oprit pentru CNAIR.

Cine este Drumul Naţional 67B?

Este mai mult decât un drum, este de fapt o călătorie în istorie, în frumos, un legământ nescris la Vâlcii și poate de aceea, inspirați au fost cei care l-au construit şi nemernici cei care l-au abandonat.

Un drum, poate cel mai frumos din Vâlcea, un vis care străbate 70 de km de judeţ, care mângâie dealuri, subcarpaţi, priveşte munţii, se scaldă prin patru râuri şi ştie toată povestea sudului.

Este vorba de Drumul Naţional 67B, un drum spun, cei de la CNAIR că este secundar ca importanţă după indicativ dar habar nu au ce importantă colosală are pentru regiune, pentru 4 judeţe, pentru 150.000 de oameni direct, pentru un viitor care pare că îl condamnă pe mai departe la agonie.

Drumul de care vorbim, străpunge Vâlcea la Drăgăşani, venind dinspre dealurile înalte ale Argeşului şi traversează Oltul, peste una din cele mai întinse delte formate în ultimii 30 de ani.

De pe acest drum care vine în regatul viilor, se pot vedea coloniile de lebede care cuibăresc în desişurile râului rege. Un drum care vine prin oraşul viilor, al doilea municipiu al Vâlcii, şi ,tâşneşte apoi pe sub culmile viţei nobile spre Vâlcea sudică, Vâlcea care îmbină strugurele cu cireşii şi prunii. Drumul sparge dealurile viilor şi intră în Suteşti, comuna elegantă a Valahiei vâlcene, taie pe lung localitatea lui Bălaşa pentru a saluta Creţeniul de margine înainte de a merge prin Guşoenii Malvinei Urşianu. Acolo unde mari familii de boieri au pus pădurile Cotrocenilor pe hartă, unde cramele cu crâmpoşie aduc răcoare de toamnă în miez de vară.

Acest drum intră apoi în folclor, când urcă dealul la Măciuca. Din păcate de aici, drumul construit până în 1989, intră şi el în agonie. Prin minunile pădurilor albe de satin, printre gorunii, unde oricând poţi vedea ciute zbenguindu-se, pe aici, acest drum se gâtuie. E rupt, e scorojit, asfaltul este franjuri. E atâta tristeţe când minunile lumii te înconjoară, dar ai plumb în picioare! Şi, pe pe dealul înalt de la Măciuca, din cea mai înaltă cotă a drumului se văd toţi munţii Vâlcii.

Asa este, după ce ai traversat două ape, Râul Rege şi prinţesa Peseceana şi ai ajuns pe culmea dealului Botorani se vede tot arcul meridional al Carpaţilor Vâlcii de la intrare şi până la ieşirea din judeţ. Aici printre culele de la Măciuca, printre bisericile de lemn, din apropierea celui mai mare târg medieval al Olteniei…Din păcate, de pe un drum condamnat în zdrente, un drum ignorat, urât poate, înjurat de toată lumea.

De aici, intri în paradisul Fârtăţeştiului, într-un şarpe milenar care urcă dansează, imediat după ce traversezi Cerna de la munte. Şi urci spre Dozeşti, unde gorunul şi dudul sunt margini de timp. Drumul se rupe de la şiră, axul este praf, asfaltul a fugit, lăsând rănile unui beton turnat în anii 80 să resprie, un beton macerat, duşman de moarte al maşinii…

Şi după ce iei o curbă şi vezi un deal coborât în serpentine privim dealuile moi ale Tetoiului, intrăm pe marginea văii Şasei, timizi pentru a traversa Olteţul şi a intra în valea conţilor vâlceni. Lăcustenii şi Zătreni, marile familii care au marcat istoria judeţului Vâlcea, plâng de acolo din Istoria Cerului, cum a ajuns acest drum naţional, care a legat românii de români la 1821, 1848, 1859…

De la Zătreni, intrăm în Liveziul, marei Doamne a Brătienilor, a Piei şi apoi la Grădiştea dacică ieşim din Vâlcea. După 70 de km, trecând prin Drăgăşani, la 10 km de Bălceşti, două oraşe care aşteaptă acest drum să reînvie, după 10 comune, după ce trăim în cea mai bogată regiune în tradiţii, exact locul unde oltenii de jos se intrepătrund cu oltenii de sus…aici, moare un drum!

Drumul care uneşte Muntenia sudică cu Oltenia de sub Munte, care aduce Oltenia sudică spre Muntenia Argeşului, care leagă patru oraşe mari industriale, care străbate Toscana României, la Drăgăşani, acest drum este şters de 30 de ani de pe harta Centrului. Ignorat, umilit, aruncat, blestemat poate.

DN 67B este la fel de important pentru Vâlcea de Sud precum e DN7 (Valea Oltului) pentru nord, este axa care uneşte toată treimea de sud a judeţului.

Nu se recomandă însă nimănui, pentru că este grotesc să-l traversezi. Nu intră în priorităţi se spune, despre el, au promis şi au minţit toţi dar altceva nu au ştiut să facă. Au făcut o licitaţie şi au anulat-o, pentru că nu sunt bani, deşi anul trecut CNADNR avea bugetul pe jumătate nefur…pardon, necheltuit. Dar aşa este modul multora de a umili o treime frumoasă a Vâlcii, loc unde se află biserici, cule, vie, industrie, petrol, agricultura, mănăstirile sudice Mamu, Dobruşa, Stăneşti.

O Vâlce nobilă care aşteaptă o salvare de la CNAIR, de la cei care reprezintă judeţul. E un SOS, smuls de sub asfaltul în zeghe, de pe betonul macerat, un SOS pentru viitorul acestei părţi dintr-o lumea prea frumoasă de Vâlcea ca să merite o astfel de batjocură rutieră.

Salvaţi DN67B, drumul naţional care moare sub nepăsarea lumii…

Liviu POPESCU

loading...

One comment

  • cristian g

    am mers anul trecut de la pitesti la dragasani si situatia a ramas la fel mai putin cateva petice la iesirea din pitesti acum voi merge iarasi si revin cu noi detalii , nu stiu ce petitie sa facem si unde pentru reabilitarea acestui drum extraordinar de fumos si pitoresc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *