Alin Dumbravă dorește să pună în valoare uriașul potențial economic pe care îl are comuna Sutești

Alin Dumbravă, noul edil al comunei Sutești spune că nu este genul de a arunca vina pe ”greaua moștenire” dar că trebuie multe lucruri schimbate în modul de lucru, pentru ca localitatea să se dezvolte,

”Nu sunt nici genul de om care crede că lumea începe cu el. Am venit să fac treabă. Nu am nevoie de perioada de acomodare, doar al lucrat 16 ani în administrație și 4 ani am fost viceprimar. Este normal că știu foarte bine care sunt punctele nevralgice ale localității și a venit momentul să ieșim dintr-o stagnare. Suntem o localitate vecină cu municipiul Drăgășani, dacă municipiul merge bine economic și noi trebuie să intrăm în acest siaj. Da, vom face treabă. Vom reabilita drumuri, vom asfalta drumuri noi, vom aduce infrastructura de utilități în toată comuna”, spune primarul Dumbravă.

Acesta spune că potențialul viticol, potențialul industrial al localității este unul foarte mare.

”Faptul că ne aflăm la un drum național care leagă trei județe, pe drumul spre care cei din sud vin spre Oltenia de sub Munte este un mare avantaj. Lucrăm la proeictul de gaze naturale, dorim să promovăm tot ce înseamnă calitate aici, în Sutești, trebuie îmbinate tradițiile cu modernul, ne bucură faptul că mulți locuitori se mută aici, că există investitori care și-au exprimat dorința de a veni aici. Asta ne obligă să le ieșim în întâmpinare”, mai spune Alin Dumbravă.

În prezent la Compania Naională de Investiţii sunt mai multe proeicte care vizează reabilitarea sălii de sport, reabilitarea şi modernizarea dispensarului medical, precum şi modernizarea străzii Sf. Ioan, cu asfalt, şanţuri dalate, acces la proprietăţi.

Comuna Suteşti, localitate cu 3000 de locuitori, cu o dinamică economică, oferă numeroase avantaje pentru mediul de afaceri atât prin poziţia geografică (bazinul viticol al Drăgăşaniului), resursele, oportunităţile disponibile, cât şi prin infrastructura în curs de modernizare şi proiectele care urmează să fie implementate..

Printre facilităţile  majore care pot fi exploatate de investitori regăsim: Apropierea de Municipiile Drăgăşni, Slatina şi de viitorul Drum al Sudului Craiova – Piteşti. De precizat faptul că localitatea este situată la doar 8 km de centrul Drăgăşaniului;

Accesul facil la principalele rute de transport naţional şi internaţional. Comuna este străbătută de Drumul Naţional DN67B, drum care leagă Muntenia de sud cu Oltenia de sub Munte care se leagă de DN 64, DN 65c, DN 67. Suteşti se află la o oră distanţă de aeroportul din Craiova, o oră de Râmnicu Vâlcea.

Zona Industrială Drăgăşani din apropiere dezvoltată tocmai din dorinţa de a oferii facilităţi şi a atrage noi investitori este polul economic al zonei

Şi nu în ultimul rând perspectivele agro-turistice ale comunei pe nişa turismului viticol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *