Alexandru Matei (Ziarul Financiar): Erau persoane care ieseau cu parul sau hainele in flacari.

Jurnalistul Alexandru Matei, de la Ziarul Financiar, este unul dintre cei care s-au aflat, vineri seara, la concertul din Clubul Colectiv, in timpul caruia un incendiu devastator a luat viata a 30 de oameni. Jurnalistul povesteste clipele traite, intr-un material pe care il redam integral.

„Eram undeva la jumatatea clubului cand de la artificii a luat foc buretele de pe unul dintre stalpii de sustinere din fata scenei. In primele secunde totul parea sub control, unul dintre bodyguarzi venea cu un mic extinctor sa stinga focul.

Fara panica, i-am zis celui cu care am venit la concert sa o luam spre iesire pentru orice eventualitate. Asta a fost decizia care cred ca mi-a salvat viata.

Intr-un interval de nici 10 secunde, timp in care am parcurs cativa metri, focul a ajuns la tavan, unde s-a extins cu repeziciune. Acesta a fost momentul in care lumea s-a panicat si a inceput sa incerce sa iasa din club.

La inceput, una dintre cele 2 usi de la intrare era blocata/inchisa, insa pana am ajuns la iesire a fost deschisa sau sparta.

In spatele meu era haos, lumea se impingea, tot ce incercam sa fac era sa imi tin echilibrul si sa nu calc pe oamenii cazuti la pamant din cauza imbulzelii.

Am cazut si eu, dar din fericire reusisem sa ies si am cazut in lateral, langa usa, dar am reusit sa ma ridic repede.  La cateva secunde dupa ce am iesit sau chiar cand ieseam, nu imi mai amintesc exact, a iesit un fum negru din club. La cateva minute dupa ce am iesit am incercat sa ma duc spre intrare, sa vad daca pot ajuta, dar a iesit o limba de foc si din nou un fum gros. Primul la fata locului a fost un echipaj de politie, care, dupa estimarile mele, a ajuns in 15-20 de minute. In scurt timp si pompierii.

Problema echipajelor de interventie cred ca a fost faptul ca pe poarta principala a fabricii nu poate intra o masina de pompieri, a trebuit deschisa o poarta din spate.

Dupa venirea pompierilor au inceput sa scoata oamenii care mai erau inca in club, cazuti la pamant, unii traiau, dar aveau arsuri grave. Toata lumea era disperata, era un infern acolo, ieseau oameni arsi sau in stare de soc, care abia mai puteau respira. Erau oameni care strigau „aer, aer”.

La 5-10 minute dupa venirea pompierilor am plecat, era un adevarat infern. Cred ca tot ce a luat foc pe tavan a cazut pe oameni. Erau persoane care ieseau cu parul sau hainele in flacari. A fost o chestiune de secunde intre viata si moarte, focul s-a extins in cateva secunde pe tot tavanul.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *