Alegeri locale (II) Vâlcea de sub Munte: Cele mai multe derby-uri, la Ocnele Mari, Băbeni, Costeşti, Măldăreşti, Vlădeşti, Stroeşti Cernişoara şi Horezu

De departe este zona cu cele mai spectaculoase confruntări electorale, unde este greu de oferit un pronostic, partidele au reuşit să echilibreze mult situaţia, plus că sunt oraşe, unde niciun primar nu a reuşit să obţină 2 mandate consecutive.

Lăsăm Râmnicului la o parte, mergem pe localităţi şi începem cu Ocnele Mari. Unde se joacă un derby cu sânge pe pereţi între viceprimar şi primar, ambele tabere PNL şi PSD susţinând că stau mai bine în opţiunile de vot. Pronosticul este incert, rezultatul poate fi imprevizibil.

La fel stau lucrurile la Vlădeşti, unde echilibrul este asigurat de PSD şi PER de această dată, ecologiştii fiind în cărţi pentru fotoliul de primar. Dar şi PSD are o şansă prin primarul în funcţie. Lucrurile se joacă, nu putem să prognozăm rezultatul.

În schimb la Păuşeşti Măglaşi, liberalul Dediu are doar o formalitate pentru a-şi adjudeca fotoliul de primar, la fel şi la Olănești, unde social-democrat Vasilache are o confruntare uşoară pentru primăria staţiunii vâlcene.

Nici la Mihăeşti, alegerile nu au un grad de dificultate, liberalul Bărzăgeanu are un nou mandat asigurat, însă aici USR poate emite pretenţii la locul 2, fiind prima localitate, unde progresiştii au această şansă de a ieşi în faţa PSD.

La Buneşti, edilul social-democrat Viorel Radi are alegeri fără probleme, iar la Stoeneşti, liberalul Fredy Dumbravă poate să se pregătească de pe acum de jurământ. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul liberalului Nicolae Moraru de la Pietrari şi a social-democratului Puiu Banacu la Bărbăteşti.

Primul derby apare aici la Costeşti, unde lupta este foarte strânsă între primar şi viceprimar, ambele tabere afirmând că stau una mai bine decât cealaltă în opţiunile de vot. Suntem rezervaţi în privinţa rezultatului, deşi social-democratul în funcţie, Tony Peştereanu ar pleca cu prima şansă. Şi la Tomşani, veteranul social-democrat Dumitru Pearcu nu are nu o misiune uşoară împotriva vicelui, lupta fiind destul de echilibrată.

La Horezu avem însă un derby de zile mari, cu rezultat incert, un oraş în care niciun primar nu şi-a putut căştiga al doilea mandat. Cei trei care se înfruntă sunt de fapt edilul social-democrat Nae Sărdărescu şi foştii edili, liberalul Ilie Fârtat şi ecologistul Cristian Niţu. Greu de dat un pronostic.

De altfel în majoritatea localităţilor limitrofe Horezului, vedem că sunt meciuri de panoul principal. La Mălădreşti, edilul liberal Bocioc se luptă cu social-democratul Luţescu dar şi cu fostul edil Dragu de la Pro România.

La fel de echilibrată e lupta şi de la Stroeşti, unde liberalul Tavi Ciolacu se luptă cu fostul edil social-democrat Velcu Istocescu, rezultatele fiind deschise.

La Mateeşti, în schimb social-democraţii au o şansă de această dată, prin Cosmin, după ce actualul edil, liberalul Alexie a anunţat că nu mai candidează.

La Slătioara, Sorin Romcescu (PSD) nu are probleme în aceste alegeri, relativ uşor stau lucrurile şi la vecinul din Vaideeni, unde social-democratul Băluţa va câştiga un nou mandat.

La Cernişoara lupta este în trei, un derby spectaculos, unde în afară de PSD şi PNL, ecologiştii au şi ei şansa lor. În schimb la Oteşani, liberalul Oprişor nu are probleme în a-şi adjudeca un nou mandat. La fel şi la Popeşti, Aurora Măgura PSD trebuie să lupte pentru o majoritate în consiliul local, fotoliul de primar fiindu-i asigurat. Nici la Şirineasa nu avem un meci greu, deşi fostul edil, liberalul Săraru, are încă simptizanţii săi, dar Bebe Streinu pleacă cu prima şansă.

La Păuşeşti Otăsău, ecologiştii pot bifa cu certitudine o primărie prin Cătălin Avan iar la Frânceşti, liberalul Paraschiv are în faţă alegeri uşoare. Precum şi liberalul Mateescu la Băile Govora.

Băbeniul încheie Vâlcea de sub munte cu derby de zile mari, unde lupta este una cu sânge pe pereţi între actualul edil, social-demoratul Ştefan şi fostul edil, liberalul Bîzîc.

Aşadar, dacă în Vâlcea de Nord, alegerile sunt ceva mai fără patimă, în zona de sub munte, avem cel mai multe derby-uri, luptele sunt mult mai echilibrate între principalele partide.

Vom vedea cum stau lucrurile pe malul stâng al Oltului, fief liberal majoritar.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *