Alarmă cu bombă la Palatul Parlamentului; în urma verificărilor s-a dovedit a fi falsă
O alertă cu bombă a fost înregistrată joi dimineață la Palatul Parlamentului, alertă care în urma verificărilor s-a dovedit a fi falsă.
Surse parlamentare au declarat pentru AGERPRES că în jurul orei 8,00 la Serviciul 112 a fost înregistrată o alarmă cu bombă. Imediat s-au declanșat procedurile standard și au venit echipele speciale ale SRI, cu câini, pentru a verifica zona.
„Au fost verificate mai multe zone considerate strategice ale clădirii, printre care sala de plen a Camerei Deputaților și biroul președintelui Camerei, Valeriu Zgonea. După verificări s-a constatat că alarma a fost falsă”, au precizat sursele citate.
La ora verificărilor și a declanșării alarmei președintele Camerei nu era în birou și nici în Palatul Parlamentului. AGERPRES