Adrian Ruja cere înțelegere locuitorilor din Laloșu, pentru disconfortul creat de lucrările la rețeaua de canalizare

Lucrările la rețeaua de canalizare sunt începute dar se profită de timpul frumos pentru a nu fio oprite. Însă vremea ploioasă din ultimele zile au creat zone cu discofort pentru locuitori, șanțurile s-au umplut cu apă și sa format noroi.
”Știu că este neplăcut, înțelegem situația și nemulțumirea oamenilor dar este o perioadă scurtă. Constructorii au garantat că după îngroparea conductelor, terenul va fi adus la starea inițială. De aceea rugăm locuitorii să înțeleagă că este un șantier în lucru, la finalul căruia vom beneficia de o rețea de canalizare. După asta vom depune proiecte pentru reabilitare drumuri. În primul rând pe AFIR”, spune primarul Adrian Ruja.
Vorbim de proiectul de înființarea a rețelei de apă uzată și stație de epurare. Valoarea proiectului se ridică la 15.000.000 lei, fonduri pe care edilul le-a obținut de la Ministerul Dezvoltării.
Astfel cu o rețea de canalizare de 21 de kilometri, Laloșu va avea aproape 90% din comună acoperită, în condițiile în care alimentarea cu apă este peste tot în localitate.
Primăria Laloșu a obținut prin PNRR, componenta 10 și componenta 5, sumele necesare pentru digitalizarea instituției, camere de supraveghere, realizarea GIS, necesară pentru Planul Urbanistic General.
Ruja susține și faptul că localitatea are un mare avantaj fiind la 20 de km de drumul expres, Autostrada Ford, cum mai este numită șoseaua de mare viteză dintre Craiova și Pitești. Un aspect care poate stimula investitiile private în localitate.