Adrian Ruja a început programul de asfaltare, acolo unde a fost încheiată canalizarea

În Laloșu, acolo unde a fost introdusă rețeaua de canalizare, primăria a început programul de asfaltare, până în prezent, 2 km de de drumuri fiind deja modernizate.
”Deși acum un an doi, multă lumea spunea că se impune de urgență un program de asfaltare, am stat de vorbă și am precizat că e mai important să băgăm tot ce trebuie în pământ la nivel de utilități și apoi să venim cu asfaltul. Nu putem să assfaltăm, apoi să bagam canalizarea, distugând drumul, după care să-l asfaltăm din nou. Adică să ne batem joc de banul public. Și iată deja avem în prezent, 2 km de drumuri modernizați”, spune Ruja.
Edilul mai adaugă faptul că acest program de asfaltare va contiua până când toată rețeaua stradală va fi modenrizată.
Cu venituri de 856 mii lei (351 per capita), de 4 ori mai mari decât în 2022 când au fost 276 mii lei (116 lei per capita), comuna Laloșu se consacră deja pe zona agricolă, având cele mai întise suprafețe arabile utilizate.
Laloșu este una din cele mai dezvoltate localități agricole ale acestei părți de județ. Arende întinse, zonă cerealieră, culturi de rapiță și nu numai, în comună se practică la scare mare agricultura cooperativizată.
”Relieful permite o agricultură intensivă, resursa naturală a țării este una uriașă. Economia are nevoie de agricultură și mare parte din această ramură înseamnă o contribuție masivă la PIB. Când vorbim de creșterea economică a unei țări, ne bazăm pe acest aspect economic. Laloșu este o comună unde așteptăm investitorii în agro-industrie, pentru procesarea industrială a producției agricole”, spune primarul Adrian Ruja.
Laloșu, care este grânarul Vâlcii, are peste 80% din suprafața agricolă arendată, nu mai puțin de 3 societăți mari sunt prezente aici în afară altora mai mici.
Potrivit primaului Adrian Ruja, în acest an se lucrează la înființarea rețelei de apă uzată și la stația de de epurare. Valoarea proiectului se ridică la 15.000.000 lei, fonduri pe care edilul le-a obținut de la Ministerul Dezvoltării.
Cu o rețea de canalizare de 21 de kilometri, Laloșu va avea aproape 90% din comună acoperită, în condițiile în care alimetntare cu apă este peste tot.
Primăria Laloșu a obținut prin PNRR, componenta 10 și componenta 5, sumele necesare pentru digitalizarea instituției, camere de supraveghere, realizarea GIS, necesară pentru Planul Urbanistic General.
Ruja susține și faptul că localitatea are un mare avantaj fiind la 20 de km de drumul expres, Autostrada Ford, cum mai este numită șoseaua de mare viteză dintre Craiova și Pitești. Un aspect care poate stimula investitiile private în localitate.