Acesta este ultimul articol despre Băile Govora, oraș pe care îl voi șterge, simbolic, de pe harta Vâlcii
Din păcate, scriu acest articol trist. Nelămurit, abătut, privind dezamăgit glumele, satira, miștourile colegilor din presă, ale liderilor politici ai PSD. Toți savurează momentul. Cum ”am pierdut eu, la Băile Govora”.
Din păcate pentru ei, din fericire pentru mine, nu, eu nu am pierdut la Băile Govora. Eu am viața mea, nu locuiesc în Govora, nu depind de o pensie în Govora, nu stau în cel mai sărac oraș din Vâlcea, nu privesc orașul pustiu, fără tineri, nu locuiesc în orașul fără viitor, fără școală, fără liceu. Nu, eu nu am pierdut nimic. Decât faptul că am și eu crezuri, idealuri. De câștigat, da, a câștigat Mihai Mateescu, a câștigat Maria Tudor, femeie de afaceri care s-a străduit un an să mă determine să-l admir și să-l apreciez pe Mateescu, a câștigat PSD ca număr de consilieri și voturi.
De pierdut, însă, au pierdut EI. Singurii care au pierdut sunt Govorenii. Ei sunt cei care au votat nevoile imediate. Ei au votat împotriva speranței. Ei au votat împotriva propriilor copii, forțându-i să rămână acolo, în străinătate. Ei, govorenii, și-au retezat definitiv perspectivele de viitor. Nu, Bărăscu, Teodor, Corina, Cazacu nu au pierdut decât 4 sau 8 ani de muncă, de speranțe, de proiecte. Ei se întorc la viața lor, la planșe, la scaunul stomatologic, la horticultură, ei nu depind de Govora, de hoțiile din Govora, de afaceri în Govora, de mânării, de PUZ-uri etc. Ei pot să se retragă din această listă. Pentru că da, govorenii nu mai merită niciun efort pentru ei. Nu poți să îi oferi omului speranța, vindecarea și el să vrea groapa, mormântul, ratarea, boala, sfârșitul, sinuciderea.
Băile Govora pentru mine a încetat să mai existe pe harta județului. Va fi o localitate anonimă, fără viitor, care, în câțiva ani, va dispărea complet, chiar în realitate. Are cele mai multe case pustii, aproape 40%, cele mai multe persoane vârstnice, cei mai puțini tineri, niciun proiect de dezvoltare, este un oraș în ruine și care putrezește, care decade. Care, cu fiecare zi ce trece, piere, i se usucă o arteră, un vis, un drum, o viață. Cu fiecare clopot care duce un bătrân govorean la cimitir, cu atât se micșorează viața în acest oraș care deja sună a pustiu.
A avut o șansă. Una singură. O mână de tineri curajoși, onești, curați, educați, cu proiecte și planuri, care veneau să ofere speranța acestui oraș, după 24 de ani. Dar au primit bâte electorale, voturi în nas.
Pentru mine, Băile Govora nu mai există geografic. Și nici govorenii. Nici Mateescu și nimeni din acea zonă. Mă mai și amuză un analfabet cu nume de străin, ceva sportiv, care țopăie de bucurie că ”eu am pierdut”. Așa cum îmi râd în nas și colegii de presă. Că am pierdut, crezând într-un ideal.
Dar oare eu sunt cel care a pierdut?
Liviu POPESCU
