A păscut vite la Zătreni, a reparat şi lifturi la Râmnic dar a ajuns reputatul director al Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea

“…poate că universul de acolo, praful din ţărâna uliţei comunale, de la Zătreni, de pe malul pârâului Mecea, este cel care m-a definit cel mai mult, poveştile de seară, spuse la bănci, de ţăranii adunaţi după o zi de muncă. Nu, nu vorbim acum, de poiana lui Iocan, vorbim de lumea satului descrisă în poveşti, în întâmplări supranaturale, cu moroi şi diavoli, cu nunţile care durau 4 zile, cu dramele mici dar mari ale acestor oameni, moartea lui ţaţa Măria, accidentul lui nea Ion, despărţirea Mioarei, la care copilul din mine asista fascinat, toate au fost backgroundul histrionismului de mai târziu”, spune Gabi Popescu, directorul Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, ajuns azi la 56 de ani, din care 3 sferturi din ei, petrecuţi pe scenă.

Scena vieţii s-a consumat la început pe strada Anton Pann, printre case şi blocuri, cu mingea, cu timbrele, cu pietrele, cu cornetele. “am spart geamurile cam pe toate, tata a plătit aceste năzdrăvănii”. Acolo, Gabi a fost actorul copilăriei româneşti, cu desene animate de 10 minute şi cu seriale socialiste la televiziunea comunistă. “Dar şi cu teatru radiofonic de bună calitatea şi cu teatrul TV de luni seara”. 

Copilăria şi adolescenţa sunt un compozit al personalităţii noastre, spune Popescu, suntem produşii spaţiului, personalităţilor cu care interacţionăm, sunt bucuriile şi depresiile, timidăţile şi provocările pe care le parcurgem în aceşti primi 20 de ani viaţă. “Viaţa mea a fost plină şi curată, o copilărie şi o adolescenţă onestă, aş spune. Fără chiul la şcoală dar şi fără a fi tocilarul model. Literatura a fost prima iubire, înaintea actualei Aurora Popescu. Muntele Vrăjit, Faust şi nu pot enumera acum sutele de titluri care m-au însoţit, în viaţă. De pe islazurile unde ieşem cu vitele la Zătreni, până la liceu”

Teatru?

Diriginta. În clasa a VIII -a a recitat “Moartea Căprioarei”. “A fost un seism care s-a produs în adolescentul grăsuţ şi timid. Emoţia cu care această doamnă, în sensul adevărat al cuvântului, recita m-a indus într-o transă. Vedeam vânătoarea, vedeam şi pulsa în mine totul. Cred că avem în noi, un germene pus de Dumnezeu, un grăunte al personalităţii, al vocaţiei care are nevoie de starea de impact, de acel moment al trezirii. Aşa a început rostogolirea mea. În liceu a atins drumul, am recitat Mistreţul cu colţi de argint, eu anonimul din banca de la geamn,  m-am înscris apoi la şcoala de teatru a doamnei Migleczi şi, treptat, am început construcţia mea, direcţia de acum, deşi mă definesc cu acelaşi cuvânt…câutător”, spune el, actorul.

Popescu ajunge după armată la Universitatea Babeş Bolyai însă, după ce repară lifturi în Râmnicu Vâlcea. Dacă nu repara lifturi, ca o picanterie, nu o întâlnea probabil, pe singura şi prima doamnă a vieţii sale.

“Nici nu m-a băgat în seamă. O zână pur şi simplu, când am văzut-o. Eu în şalopete, plin de unsoare, ea, elevă, cu părul acela de basm cobora cu mine în lift. Nu m-a văzut, eram un oarecare. Atunci. Un electromecanic care repara lifturi. Dar m-a văzut, ironia sorţii, în piesa de teatru “Avanatajul liftului asupra scării”, unde am jucat, fiind în teatrul popular din Râmnic. M-a văzut, ne-am plăcut şi suntem de o eternitate împreună”, zice Popescu, referindu-se la Aurora Popescu.

Gabi a absolvit actoria la Cluj, are două mastarate, la Sibiu pe actorie şi unul pe administraţie şi management. Iar de doi ani este “căpitan jucător”, adică Directorul Teatrului Ariel dar un actor extrem de bun, premiat, ovaţionat şi un “om al cetăţii”.

Teatrul Ariel este, după cum declară Gabi Popescu, o prelungire a publicului, falangele acestui uriaş organism care este societatea. Teatru, nu trebuie să fie o instituţie izolată, unde actorii urcă pe scenă, spun roluri şi apoi pleacă în culise, este părerea lui Gabi.

“Am vrut să leg pentru totdeauna acest concept de teatru de oameni. Să-l fac viu, să intersecteze, să fie inclus şi apoi să ajungă teatrul omului. Al celui de la bloc, de la casă, al funcţionarului, al inginerului, al strungarului, al copilului, al profesorului, al nostru. Teatrul să fie pe scenă, pe stradă, în casa de copii, în azilul de bătrâni, la ţară, în orăşelul mic de provincie. Este un proiect amplu, teatrul să fie exact cum e omul de azi. El traduce de fapt bucuria, tristeţea, doleanţele, visele, eşecurile noastre. Noi doar le punem pe scenă. Exact cum pictorul proiectează peisajul, scriitorul descompune realitatea, actorul şi teatrul aduc oraşul să joace”, spune managerul Popescu.

Ajuns director de teatru din interior, Popescu spune că trebuie deblocată uşa care desparte cele două universuri. “Poate că praful de la ţară, lumea de acolo, unde viaţa şi moartea, aspecte normale în viaţa omului, toate au fost absorbite de mine ca un burete şi acum vreau să facă o echivalenţă între metaforă şi realitate. Dacă ne iese, publicul este cel care aplaudă proeicţia sa în noi, în Arielul vâlcean. 

Ca director al Teatrului Ariel, Gabi Popescu spune că a luat oraşul cu istoria sa, cu măruntaiele lui, cu cromatica şi personalităţile sale şi le-a pus pe harta naţională. “Teatru Ariel se mişcă pe triada social, personalităţi şi evenimente, circumscrise Râmnicului. “Dansul Pinguinului Imperial” este teza socială, elitocraţia prin “Sufletul meu Pann” şi “Eclipsa” este evenimentul, unul din sutele care au marcat acest oraş”, adaugă directorul Arielului.

Şi nu trebuie omis un aspect, Directorul Gabi Popescu joacă. El devine actorul Gabi Popescu, actorul care participă la casting, nu acceptă favoruri şi nu primeşte roluri din oficiu. “Nu sunt eu vedeta, nu cer să fiu Hamlet. Mă lupt pentru Hamlet alături de colegii mei”

Acesta este sărbătoritul zilei de azi. Un crâmpei din actorul, liceeanul, ţăranul, timidul, histrionicul, managerul, îndrăgostitul, rebelul Gabriel Popescu. Om care a dus în 2018, Teatrul Ariel la 2 festivaluri – Târgovişte şi Sibiu iar în 2019 la 4 – Târgu Jiu, Târgovişte (2) şi unul în Germania.

De menţionat că în turneul din Germania, Arielul s-a dus cu “Dansul pinguinului imperial” iar personajul principal al respectivei piese a fost recunoscut de public în persoana lui Emil,  vâlceanu, rezident de ani buni în Heidelberg.

În concluzie, îi urâm La mulţi ani, directorului Teatrului Municipal Ariel, cât mai multe premiere şi un laudaţio pentru faptul că a reuşit să coboare mereu teatrul de pe scenă în stradă, fiind printre puţinele companii de teatru care nu are pauză de stagiune.

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *