A început asfaltarea Transfirijbei, poate cel mai frumos drum agro-turistic din Vâlcea

Popeştiul copilăriei mele a fost comună mănăstirească, după ce, mai înainte, fusese avanpost dacic, locuit de buri şi apoi un arhipelag de cătune medievale, ascunse fie prin Valea Caselor, fie în amurgul pădurii la Firijba.

A venit apoi neamul Urşienilor şi au domnit în nord de comună. În timpul lui Cuza, Popeştiul a renăscut ca o comună tânără, unde primii ţărani liberi au început să construiască o viaţă economică liberă. Reforma agrară a fost, pentru popeşteni, prima şansă şi, astfel, au combinat tradiţia cu demnitatea naţională.

A apărut, firesc, una din cele mai frumoase înşiruiri de case de-a lungul râului Luncavăţ. O explozie socială, o aliniere a unor oameni care şi-au luat destinul în mâini.

Dar au rămas şi poveştile frumoase ale satului medieval, satul Firijbei, satul Valea Caselor, sate ascunse de pădurea de stejari, acolo unde ruinele dacice au lăsat posterităţii cetatea de la Cărămizi.

Şi, nu în ultimul rând, râul voievodal, Luncavăţul, râul cu raci, cu mrene, al cărăşeilor, al nisiparniţelor care te pişcau de degete. Al săpunelului, această plantă care te umplea de spume din cap până în picioare.

Al muşeţelului de pe margini de drum. Am să iubesc toată viaţa această comună minunată, pe care, la 7 ani, am numit-o capitala României, pentru că cele mai frumoase ierni veneau de pe derdeluşul din Trăistari şi se opreau jos, lângă deal.

Începând din toamna asta, poate cel mai frumos drum agro-turistic al judeţului a apărut la Popeşti, drumul care urcă pe culmile Firijbei, atinge marginile de pădure, apoi intră prin desişul frumos, atins firav de toamnă.

Este vorba de Transfirijba, un drum subcarpatic, drum lung de 7 kilometri, care străjuie Popeştiul pe versantul nordic, pe cel mai frumos deal cu deschidere spre Luncavăţ. Un drum care parcă tiveşte această parte de judeţ.

Pleacă de jos, din Ivăneşti, trece pe deasupra vechii curţi boiereşti care a dat şi numele satului Curtea, apoi urcă spre Firijba. Dar panorama pe care o dezvăluie este senzaţională, tot arhipelagul Cărămizilor, codrii seculari ai Cotoşmanului, satul cuminte înşirat ca un pandantiv într-o îmbrăţişare cu Luncavăţul.

Este frumos, este divin, este un drum care urcă şi apoi iar coboară, un blazon al acestei comune milenare.

De aici se pleacă spre satul medieval al Firijbei, tăind pădurea pentru a găsi comoara de dincolo, şi apoi se ajunge spre Frânceşti.

Dar Transfirijba merge spre Drumul lui Cuza şi se avântă, să scape de dealurile subcarpatice, spre moşia Urşienilor, în satul Urşi, încheind astfel cei 7 kilometri, o corolă a tărâmului frumos al Popeştilor.

„Acum, investitorii în turism pot să vină aici, spre Firijba, au drum de acces, au peisaj, au aer curat, au istorie, au tradiţii,  au toate ingredientele pe care agro-turismul le cere. Noi am reuşit să construim acest drum, care sper că va dezvolta zona, şi sunt convinsă că asta se va întâmpla”, spune primarul Aurora Măgura.

Deja a fost turnat primul strat de asfalt pe Transfirijba, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie turnat şi al doilea. Se lucrează la rigole, dar rezultatul este absolut fascinant.

Aceste investiţii pot schimba mult localităţile vâlcene, pentru că nu există una din cele 89 care să nu fie pusă de Dumnezeu într-un areal absolut divin. Popeştiul a înţeles asta şi a investit în infrastructură. Aşteptăm continuarea…

Liviu POPESCU