A fost inaugurat cel mai mare parc de aventură din Oltenia și cel de-al treilea din Vâlcea

În această săptămână a fost inaugurat cel mai mare parc de aventură din Oltenia, al treilea din Vâlcea, acesta fiind situat în stațiunea Ocnele Mari.

Parcul de Aventură ”Buridava” se întinde pe o suprafață de peste 2,5 hectare și include 12 trasee de aventură, cele mai multe pentru un astfel de parc, cu grade de dificultate diferite, potrivite pentru vârste de la 4 ani în sus.

Traseele includ și tiroliene peste un lac. Parcul se află în zona centrală a stațiunii, chiar lângă Ștrandul fără fund.

”Felicităm investitorii care din acest an au îmbunătățit oferta turistică a stațiunii noastre. Sper să fie cât mai mulți iubitori de aventură. Ocnele Mari începe așadar un sezon estival cu aventură, ștranduri, trasee de drumeție, lăcașe de cult de patrimoniu, salina, echitație, adică o ofertă variată pe care sunt convins că turiștii o vor îndrăgi”, spune primarul Remus Sasu.

De altfel Ocnele Mari s-a situat printre stațiuni, pe locul 3, în topul destinațiilor turistice din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *