A fost emis certificatul de urbanism pentru cea mai mare investiție privată din județul Vâlcea

Primăria Fărești a emis miercuri Certicatul de Urbanism pentru cea mai mare investitiție privată din județul Vâlcea, din ultimii 30 de ani, o investiție de 85 de milioane de euro

Această investiție IT se va realiza în comuna vâlceană Făurești, oferind astfel o oportunitate de dezvoltare a zonei de sud-vest a Vâlcii.

”Vorbim de un antreprenor foarte serios, primăria a sprijinit cu tot ce am putut, din punct de vedere al procedurilor acest demers. Am fost foarte receptivi și deschiși la această investiție care va fi un real succes economic nu doar pentru Făurești ci pentru tot județul Vâlcea. Acum sunt la faza de avize după care cu siguranță se va trece la execuția obiectivului”, spune primarul Marius Irimia

Investiția constră într-un uriaș hub IT, care urmează să fie cel mai mare centru de date din România, o investiție de aproape 84 de milioane de euro. Un parc tehnologic în care se vor construi mai multe centre de date și  unități de producere a energiei electrice necesară pentru asigurarea consumului întregului campus.

Aceasta investiție va crește competitivitatea României în infrastructura IT globală, consolidând astfel imaginea consacrată de specialiști de top în IT.

Aceeași companie va realiza tot în Fărești un parc fotovoltaic de aproximativ 17 hectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *