După primul trimestru al anului 2025, Chimcomplex își menține profitabilitatea și direcția de dezvoltare

 Chimcomplex a încheiat primul trimestru al anului 2025 cu un profit net de 5,5 milioane lei, într-un mediu economic marcat de scăderea cererii în industria chimică înternațională, volatilitate ridicată a prețurilor la energie și presiuni inflaționiste.

Deși cifra de afaceri a fost afectată de reducerea vânzărilor cu peste 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, compania a reușit să mențină o marjă operațională pozitivă de 7%, ca rezultat al măsurilor implementate în cadrul Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată, aflat în prezent în etapa a doua de implementare.

Reprezentanții companiei transmit că: „Prin investiții strategice și o gestiune atentă a resurselor, ne menținem obiectivele și perspectivele de creștere pe termen mediu și lung. Noi am rezistat presiunilor, să vedem mai departe cum se va așeza economia națională.”

În primele trei luni ale anului, Chimcomplex a continuat investițiile în modernizarea platformelor industriale din Onești și Râmnicu Vâlcea, dezvoltarea de noi capacități de producție și extinderea eficienței energetice prin proiecte de cogenerare și panouri fotovoltaice. Valoarea totală a investițiilor a crescut cu 7,5 milioane lei față de aceeași perioadă a anului 2024.

Compania a gestionat în primele trei luni ale anului provocări mari, printre care amintim: scăderea volumului de produse vândute cu 17%, în linie cu tendințele pieței internaționale și presiunea costurilor din energie și materii prime, în special propilenă și gaze naturale.

În ciuda acestor încercări, Chimcomplex își menține un portofoliu diversificat de clienți și o structură de finanțare echilibrată, cu o rată a lichidității curente de 1,84 și un grad de îndatorare controlat.

 

Despre Chimcomplex

Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiție de 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil.
În anul 2024 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1.495 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *