Livezi – rețeaua de gaze este în faza de proiect tehnic

La o populație de 2070 de locuitori, comuna are venituri proprii estimate la 1,407 milioane lei, mult mai ridicate față de cei 785 de mii lei, anul trecut, sume mici spune Ștefan Verdeș dar acestea ar putea avea o altă dinamică după investiția în rețeaua de gaze.
”Noi am demarat imediat mai multe proiecte și am început stradă cu stradă investiții în drumuri, am scos cătune din buruieni, avem proiecte lansate pentru a continua complet reabilitarea tuturor drumurilor. Avem canalizare și în 2025 după mulți ani de așteptare sper că va implementa rețeaua de apă în celelalte sate care nu au încă”, susține Ștefan Verdeș, edilul din Livezi.
Cel mai important este însă proiectul de gaze, pentru care Verdeș a obținut finanțare.
”Este rezultatul unor demersuri de ani buni, documentații, memorii, drumuri la București și am reușit. Așa putem atrage noi locuitori, așa putem asigura un confort, standarde de viață pentru cei de aici. Mai rămâne proiectul de apă care nu depinde de noi ci programul județean. Am înțeles că în prima parte a acestui an va intra din nou în licitare”, spune Ștefan Verdeș.
Printre alte proiecte menționăm scoala gimnazială din Livezi dotată prin PNRR cu echipamente IT și mobilier, precum și amenajarea unui laborator de informatică.