Poate salva Consiliul Județean zona superbă a Țării Lovistei?

După aproape două decenii, marți, s-a produs un eveniment istoric pentru cele 4 comune din Țara Lovistei.
Comune care sunt traversate economic și rutier de un drum de pământ. Inima de legătură dintre Câineni, Boișoara, Titesti si Perișani, cel mai vechi drum.al.Tarii Românești, drumul medieval al comercianților, drumul cruciaților, drum romanilor, un drum mai vechi decât actualul drum de pe Valea Oltului, are acum o șansă.
După ce primarii din Lovistea, cu precădere Ion Sandu (Perișani), lider incontestabil al memoriilor către toate guvernele și ministerele transporturilor din ultimii 10 ani, după lobby-ul președintelui PNL Cristian Buican și mai ales după eforturile actualului președinte de CJ, Constantin Rădulescu, iată că s-a reușit.
Actualul deputat USR de Vâlcea, Marian Lazăr, a întreprins mai multe drumuri la CNAIR, la ministrul Drula și a reușit să finalizeze cel mai important transfer al anului. Drumul care pe hârtie era national, revine la statutul de drum județean, oferind astfel un licăr de speranță, locuitorilor din Lovistea.
Acesta este acum in patrimoniul Consiliului Județean și, după cum am văzut, in ultimii ani, apetența actualei administrații pentru a investi în reabilitarea drumurilor județene, se poate ca și acest drum vital pentru dezvoltarea unei zone pline de istorie, de o frumusețe și de un specific aparte să vadă asfalt.
Vom vedea, știm din declarațiile lui Radulescu, că dorește să reabiliteze acest drum, dacă îl va avea în patrimoniu. Acum este, de acum înainte poate să pună în aplicare proiectele. Rămâne că parlamentarii PNL și USR să facă demersuri pentru a suplimenta la rectificare, banii Valcii, pentru acest obiectiv vital celor 4 localități lovistene.
In anul 2003, pe fondul apariției pe harta a noii comune Titesti, premierul Năstase și președintele de CJ de atunci au făcut un artificiu electoral. Au transformat un drum județean careu ea comuna Câineni cu orașul argeșean Curtea de Arges, in drum național, promițând electoral lovistenilor că acest drum va fi modernizat.
Asta un condițiile în care drumul nu respectă parametrii pentru drum național, lărgire carosabil, etc.
Numai că alegerile în zona, inclusiv în proaspăta comuna Titesti au fost câștigate de primari PNL și PDL (zona fiind tradițional una a dreptei)
In acest sens proiectul a fost abandonat. Drumul de pământ s-a degradat de la an la an. Argeșenii au revenit și l-au retransformat in drum județean.
Vâlcenii au trăit cu speranța….asta până când CNAIR a spus tranșant că acest ciot de drum național nu va fi niciodată modernizat, nu are nicio utilitate națională, in contextul in care prin apropiere va trece autostrada Sibiu-Pitesti.
Și au început sutele de diligente și demersuri. Drumul a mai fost la un pas de a redeveni județean în 2013, dar minciunile unui deputat PPDD, au blocat proiectul.
Așadar, azi, in cele din urmă, a fost reparată greșală, drumul se afla pe masa Consiliului Județean și locuitorii din Țară Lovistei au macar o speranță.