Comuna Grădiștea are o piscină ultramodernă

Un fost local de școală dezafectat, din comuna Grădiștea, a fost transformat într-un complex de agrement. Așadar, în urmă cu trei ani, primarul a recondiționat localul școlii care era în paragină într-un modern complex care cuprinde vestiare, dușuri, grupuri sanitare, restaurant – bar, iar în curtea acestuia trenează o piscină superbă, împrejmuită de zeci de șezlonguri, așezate pe covor sintetic. Piscina are stație de clorinare și epurare a apei, astfel este reglat nivelul PH-uli, iar apa este cristalină. Complexul mai are spații de picnic, teren multifuncțional de sport, unde se poate juca tenis de câmp, fotbal sau handbal. Locația este feerică, într-un cadru natural, respirând mirosul teilor și privind, împrejur, dealurile împădurite.
Investiția a fost realizată cu fonduri de la bugetul local, iar acest lucru spune multe despre administrația locală a Grădiștei. O astfel de investiție nu poate fi realizată decât, după ce există alimentare cu apă și canalizare, ceea ce în comuna Grădiștea există de mult timp. Proiectele de investiții ale edilulul nu sunt vorbe în vânt, ci sunt reale și se văd cu ochiul liber.
Îl felicităm pe primarul Ilie Boiangiu pentru realizările sale, atât prezente cât și viitoare.
Claudia POPA