Cum e turismul de litoral al iernii? Poezia, artă, sublim de frumos
E ceva metafizic, e o transfigurare, se întâmplă cu mine o transformare completă, atunci când trec podul de la Cernavodă. Când intru in Dobrogea, totul la mine, precum unui vârcolac sub lună plină, totul ia altă formă. Devin un supus al Dobrogei. Sunt de acolo. De câmd eram copil naiv, la Constanța viața mea se colora. Pindea contur. 
Așa am ajuns azi, a mia oară, în peninsulă. Iar pentru mine, acel drum de parcurs de la marginea portului mare, pe lângă Cazinou, până în portul turistic Tomis, nu are corespondență în restul lumii. Îi invidiam pe toți care locuiesc acolo, lângă Queen Elizabeth, pe această stradă, în centrul istoric, în jurul Pieței Ovidiu. Da, Constanța îți place sau nu. Nu există jumătați de măsură. Nu e cu mai puțin sau mai mult. Constanța e completă. Nu e urâtă, nu e simplă, nu e ruină. Nu. Contanța este minunată.
Am ajuns din nou, azi, aici. Aceeași emoție, aceeași trăire, aceeași chemare. Printre casele vechi, unele în ruină, altele renovate. Unele grecești, unele vag brâncovenești. Tomisul este viu. Îl simți, îl auzi. Ovidiu aici e mai erotic în poezia lui decât acum 2000 de ani. Tomisul este o poveste. Iar totul are un chenar. Marea. Marea frumoasă, marea liniștită de ianuarie, din spatele cazoinoului era atât de curată și atât de infinită, precum acum peste 40 de ani, când am văzut-o prima dată. Aveam 7 ani, m-am lipit de balustradă și greu m-au dezlipit ai mei de fierul care marginea marea de uscat.
Acum aș sta la fel. A stat la fel fiul meu. Am stat la minus două grade și am zâmbit mării. Ne stim deja de 40 de ani. Eu voi muri peste 10, 20 sau 30 de ani. Marea mă va privi decent cum mă voi duce în neant, Ea va rămâne pentru mii de ani.
Am umblat rătăcit prin orașul istoric al Tomisului. Am oprit într-un pub. Între engleză, franceză și greacă. Era cald și bine. Constanța m-a asteptat, iubit și primit din nou.
