77,14 % – rata de promovare înregistrată în județul Vâlcea la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații Pro

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în județul Vâlcea, în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 77,14%, peste procentul înregistrat la nivel național. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat, rata de promovare la nivel național, înainte de contestații, fiind de 72,90%.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 118  candidați. Dintre aceștia, 13 de candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă și nu au existat lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 105 candidaţi cu lucrări evaluate, 81de candidați au obținut note de examen situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 3 candidaţi au fost notați cu 10 la toate probele, obținând nota de examen 10.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen Colegiul Economicastăzi, 21 iulie, până la ora 20.00și joi, 22 iulie, între orele 8.00-12.00.

Rezultatele finale vor fi publicate încentrul de examen, pe definitivat.edu.roși pe site-ul I.S.J. Vâlcea, în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

 

 

Biroul de comunicare al I.S.J. Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *