Aproximativ 2000 de turiști au fost zilnic pe pârtie la Voineasa în minivacanta de 24 ianuarie

În jur de 2000 de turiști au fost zilnic la Domeniul schiabil Transalpina, potrivit autorităților în minivacanța de 24 ianuarie. Cu toate sincopele inerente datorate vremii, administratorii au reușit să pună în funcțiune și telegondola 2 și pârtia de telescaun.

”Am avut probleme cauzate de degivrare, de vânt, copaci câzuți pe stâlpi. Majoritatea turiștilor au înțeles situațiile create, au fost și nemulțumiri dar în general a fost bine. Am reușit să remediem la timp majoritatea problemelor care, în alte părți au durat mai mult. Din păcate, teleschiul numărul 2 nu funcționează din cauza unei bobine care va fi înclouită. E drept că va trebui reinvestit în utlaje și în aparatură, pe viitor vom gândi un calcul astfel încât jumătate din fonduri să le reinvestim în domeniu schiabil, pentru că siguranța este cea mai importantă iar gradul de uzură intervine la orice instalații care sunt folosite. Și sunt deja aproape 10 ani de când domeniul este în funcțiune și este aici se se schiază de regulă până la Paște”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.

Domeniul schiabil Transalpina este unul dintre cele mai mari din România, aflat în Voineasa, lângă Obărșia Lotrului și este căutat anual de mii de turiști pentru cadru natural deosebit al zonei în care acesta se află.

Acesta aparaține Consiliului Local Voineasa și este administrat de o companie privată din zonă, fiind deschis turiștilor atât iarna cât și vara când se oferă plimbări cu telegondola până pe creastă la 2000 de metri altitudine.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *