Investițile realizate în Fârtațești îi atrag din ce în ce mai mult pe orășeni să se mute aici

Una din cele mai mari comune din Vâlcea, o localitate care include nu mai puțin de 20 de sate este cea mai avansată din partea de sud, calitatea vieții fiind prioritatea primarului Nicolae Voicescu.

”Nu trebuie să existe diferențe între urban și rural. Pentru că în ultimii ani, sensul de migrație este invers. Se pleacă din urban spre rural. Și la țară se mută exact clasa mijlocie, cea care treptat va înlocui lumea satului așa cum o știam noi. Sunt familii care au alte standarde, alt nivel de așteptare. Investițiile în agricultură, în zootehnie sunt de alt nivel, lumea evoluează iar noi, cei care suntem aici, trebuie să deshidem localitatea pe toate planurile”, spune primarul Nicolae Voiceasu.

Investițiile din Fârtatesti pe care administrația locală le-a implementat  în ultimii an sunt nenumărate:   Construire Biserica SF.Mihail si Gavril in satul Giulestii de Sus. Reabilitare si modernizare scoala cu clasele I-VIII Rusanesti, Reabilitarea si modernizarea caminului cultural din satul Fartatesti; Construire parc de agrement in satul Rusanesti.

Acestea se adaugă construirii a trei baze   sportive multifunctionale cu teren sintetic in satele  Rusanesti, Dozesti si Fartatesti, Construire gradinita  cu program prelungit cu 3 grupe in satul Giulesti, Reabilitare si modernizare camin cultural in satul Giulesti.

De departe una din cele mai importante investitii rămâne construirea centru multifunctional de servicii sociale Giulesti dat Reabilitare si modernizare gradinita cu program normal din satul Fartatesti.

Un succes al administrației Voicescu este introducerea iluminatului public in cele 20 de sate, Construire sediu SPCLEP, evidenta populatiei/eliberare carti de identitate, Infiintare farmacie umana in satul Fartatesti, Infiintare laborator analize medicale in satul Fartatesti, Reabilitare si modernizare camin cultural in satul Sotani, Construire Biserica Sf.Ierarh Nicolae si transformarea in mănastire, in punctul (Schit) satul Valea Ursului,

Nu poate fi omiusă înfiintarea sistemului alimentare cu apa si canalizare in satele;Becsani, Nisipi, Girnicet, Dejoi si Sotani in lungime de 11Km, Reabilitare si modernizare scoala cu clasele I-IV Dozesti, Construire Biserica Sf.Mihail si Gavril in satul Dejoi, Reabilitare si modernizare Camin Cultural Dozesti, Construire Parc Fotovoltaic in satul Catetu, Construire dispensar medical in satul Dozesti, -Construire Statie de transfer a deseurilor menajere di satul Giulesti, Achizitie buldoexcavator pentru comuna Fartatesti judetul Valcea, doua platforme de gunoi de grajd in satele Rusanesti si Catetu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *