Livada de meri din Mădulari este sufletul comunității

Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat, în 2011, o hotărâre privind promovarea unui proiect intitulat «Înfiinţarea unor loturi demonstrative de pomi fructiferi».

Preşedintele Consiliului Judeţean de atunci, Ion Cîlea,  s-a orientat la un parteneriat cu şase localităţi cu tradiţie în cultura mărului: Livezi, Mădulari, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Slătioara şi Stroeşti. Scopul acestui proiect a fost creşterea interesului pentru extinderea plantaţiilor pomicole conform tehnologiei folosite în loturile experimentale.

Una din plantațiile care este un model și acum după atâția ani este cea din Mădulari. Acolo unde merele au făcut parte din alimentația oferită elevilor din școlile din localitate dar și au produs unul dintre sucurile naturale eco din Vâlcea. Livada de meri din Mădulari este considerată livada de suflet a comunității, după cum spune primarul Daniel Dimulescu.

În această primăvară Primăria Mădulari a organizat o amplă operație agricolă de cuurățare și stropire a acestei plantații.

”Am folosit personalul de la 416, îndrumați evident de specialiști în tăierea pomilor. Sperăm să fie un bun și să avem o producție reușită ca în alți ani. Este livada de suflet a localității”, spune primarul Daniel Dimulescu.

De altfel, în ultimii ani, urmând exemplul Primăriei, în comuna Mădulari au apărut mai multe astfel de livezi private, înființate prin programul tânărul fermier.

Localitatea Mădulari, dincolo de faptul că este din punct de vedere economic, concentrată pe industria extractivă, agricultura deține un rol aparte aici, în special pomicultura dar și cultura cerealieră unde suprafețe imporante sunt arendate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *