Intervenții ale Primăriei Mădulari pentru deszapezirea tuturor străzilor din localitate

În comuna Mădulari, zăpezile abundente căzute în ultimele zile au pus probleme grave circulației pe drumuri, obligând astfel primăria să intervină pe majoritatea străzilor, atât pentru îndepărtarea zăpezilor, cât și pentru tăierea arborilor și a vegetației care au afectat sârmele de tensiune cât și ciirculația.

”Sincer, am avut comandament de urgență la primărie și am acționat cu întreg dispozitivul, cu utialje. Am avut în vedere desfacerea drumurlor în zonele izolate, acolo unde aveam bătrâni, femei însărcinate, oameni bolnavi, pentru ca ambulanțele în caz de intervenție să poată ajunge. Ulterior drumul de acces spre magazine. Am curățat nu doar drumurilor dar am și marginile, pentru circulația în siguranță a pietonilor. Nimeni nu a stat și dacă azi se circulă în Mădulari, se poate face naveta la locul de muncă, avem stații curate de autobuz, se datoreză echipei care a lucrat non stop atunci când a nins”, spune primarul Daniel Dimulescu.

Cel mai greu, spune edilul, a fost că s-a lucrat în condiții de viscol.

Dimulescu spune că se lucreză funcție de prognozele meteo și se va acționa în sprijinul comunității, ori de câte ori situația o va cere.

Printre altele, Primăria Mădulari informează cetățenii că, din această lună, începe colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile – sticlă, carton, plastic, metal.

Pentru colectarea deșeurilor menajere, taxa în Mădulari va fi de 7 lei pentru o persoană, pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *