Nicolae Concioiu spune că în următorii 4 ani, comuna Gușoeni se va schimba radical din punct de vedere economic

Primarul din Gușoeni, Nicolae Concioiu spune că în viitorul mandat, localitatea va cunoate un ritm de dezvoltare susținut, grație și investițiilor în rețeaua de gaze, a valorificării potențialului viticol, apropierea de municipiul Drăgășani, dispunerea pe drumul național 67B

”Categoric comuna noastră va avea altă deschidere și altă perspectivă în următorii ani. În principal grație investiției în rețeaua de gaze naturale dar și a faptului că am devenit interesați pentru investitori. Atât în viticultură, cât și în agro-industrie. Mulțumesc cetățenilor din Gușoeni care, prin votul acordat, mi-au încredințat un nou mandat de primar.Consider opțiunea dumnealor o recunoaștere a proiectelor realizate în localitatea noastră și mă simt onorat că dețin și astăzi funcția de primar al comunei Gușoeni. Totodată, votul consătenilor mei, mă obligă să continui toate proiectele de care comuna noastră are nevoie astfel încât aceasta să intre în rândul comunelor de talie europeană.În acest mandat, vom realiza obiectivele pe care le dorim de ani de zile, astfel încât să putem beneficia de toate utilitățile necesare”, spune primarul Concioiu.

Apoximativ 1000 de gospodării vor fi racordate la gaze în acest an, în comuna Guşoeni, dar la acestea se vor adăuga și agenții economici care au nevoie de această utilitate.

Drumul a fost unul anevoios, în primăvară, după 7 ani de demersuri s-a eliberat autorizaţia pentru introducerea gazelor naturale în localitate.

Aladar pe lângă ultimele două importante investiții realizate în comuna Gușoeni, parcul fotovoltaic și căminul cultural, administrația locală  are în lucru încă patru obiective de lucrări, respectiv reabilitarea școlii generale; extinderea și reabilitarea dispensarului medical; modernizarea DC 86 (Spârleni -Dealul Mare- Bălșoara) și construirea unui pod de beton armat peste pârâul Gușoianca pe drumul sătesc Spârleni.

De altfel, primarul Concioiu a fost votat recent de membrii de partid pe locul 4 la Camera Deputaților, edilul spunând că în varianta în care ar fi votat are multe proiecte care pot schimba în mine adminsitrația din mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *