52 de blocuri din Râmnic vor fi reabilitate cu fonduri de la Uniunea Europeană

Un număr de 52 de blocuri din Râmnicu Vâlcea urmează să fie anvelopate, finanţarea acestor lucrări în proporţie de 60% venind din partea Uniunii Europene, a declarat miercuri pentru AGERPRES primarul municipiului, Gheorghe Matei.

‘După o pauză de câţiva ani, se va relua anveloparea blocurilor din Râmnicu Vâlcea. De această dată, fondurile vor veni de la Uniunea Europeană în proporţie de 60%, diferenţa de 40% urmând a fi suportată de primărie şi asociaţiile de proprietari. Cel mai probabil, primăria va suporta circa 25%, restul reprezentând contribuţia asociaţiilor, în funcţie de veniturile locatarilor. În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Primăriei Râmnicului vor semna documentele de finanţare pentru anveloparea unui număr de 13 blocuri din municipiu. Imediat ce vor fi semnate contractele vom demara procedurile de licitaţie în vederea stabilirii firmelor care vor executa lucrările’, a spus Gheorghe Matei.

El a afirmat că, ulterior, în maximum trei săptămâni, vor fi semnate actele pentru alte 15 blocuri, la care se vor adăuga, într-un viitor foarte apropiat, 24.

‘Aşadar, în program, intră nu mai puţin de 52 de blocuri de locuinţe care vor fi reabilitate termic. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor, imediat ce condiţiile meteo vor fi propice. Ca o paranteză, locatarii blocurilor reabilitate în anii trecuţi au constatat o îmbunătăţire a confortului, anveloparea crescând cu câteva grade căldura din apartamente pe perioada iernii’, a adăugat primarul din Râmnicu Vâlcea.AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *