500 de familii din Păuşeşti Otăsău ar putea rămâne izolate din cauza degradării unui pod

Peste 500 de familii ar putea rămâne izolate în comuna vâlceană Păuşeşti Otăsău, în urma deteriorării podului de legătură, susţine deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, acesta solicitând Ministerului Administraţie fonduri pentru aceste reparaţii, pentru că, mai spune el, în prezent nicio autoutilitară nu poate ajunge în sat.

„Situaţia este dezastruoasă, podul se mai ţine doar într-un echilibru precar după ce a fost lovit de viituri în urmă cu două luni. Acest pod nu mai are nicio garanţie că poate fi folosit, de altfel ambulanţele şi restul autoutilitarele de intervenţie nici nu mai trec podul pentru că se pot produce accidente. Situaţia se agravează de la o zi la alta, podul este folosit de copii când merg la şcoală, dar şi de sute de angajaţi ai unei companii de prelucrare a lemnului. De altfel, maşinile de mare tonaj care încărcau marfa nu mai trec pe acest pod, iar compania care asigura export în Asia şi Africa a pierdut enorm financiar, riscând să-şi închidă porţile”, a precizat joi, pentru AGERPRES, Vlădoiu.

Acesta spune că a depus un memoriu la Ministerul Administraţie pentru fonduri în acest caz, astfel încât să se prevină pe viitor o tragedie.

În urma precipitaţiilor abundente din judeţul Vâlcea înregistrate în perioada 29-31 iulie 2014, au fost afectate 85 de localităţi, din care sunt de menţionat pentru situaţia deosebit de gravă comunele Vaideeni, Stoeneşti şi Malaia, dar şi oraşele Băbeni, Băile Olăneşti, Bălceşti, Brezoi, Călimăneşti, Drăgăşani, Horezu, Râmnicu Vâlcea. Atunci mai multe râuri au ieşit din matcă, zeci de case fiind distruse de viituri, poduri şi podeţe fiind afectate ca si platforma unor drumuri judeţene şi naţionale. AGERPRES

www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *