Pe scara „bogăţiei”, Vâlcea ocupă locul 23 pe judeţe iar Râmnicu Vâlcea, locul 20 la municipii

Din punct de vedere al veniturile obţinute în 2018, într-un raport al Ministerului Finanţelor, judeţul Vâlcea ocupă locul 23 în topul judeţelor. Iar la nivelul municipiilor, Râmnicu Vâlcea se situează pe locul 20. Adică ne aflăm undeva la mijlocul clasamentului.

Din punctul nostru de vedere, poziţia nu este onorantă, Vâlcea având un potenţial uriaş, nevalorificat nici măcar la jumătate. Infrastructura de transport mare (lipsa autostrăzilor), ţine departe marii investitori de judeţul nostru, lipsa unei forţe de muncă specializate (abia de 1 an, s-au pus bazele învăţământului tehnic dual), faptul că ne învâtim în jurul acelei vechi platforme socialiste (unde Oltchimul socialist şi CET-ul de stat au blocat şi parazitat economia peste 15 ani), abia de 1 an, putem vorbi de germenii unui parc industrial la Budeşti, unul greenfield, dar şi acesta pe industrie uşoară şi nu una cu produse cu preţ mare de piaţă.

O industrie a turismului balnear care abia de 2-3 ani se mişcă, mai bine de 25 de ani fiind anchilozată (vezi Govora), faptul că peste 30-40% dintre proprietarii de pensiuni le ţin oficial la negru, blocând dezvoltarea turistică a localităţilor, o depresiune a Loviştei lipsită de infrastructură, care ar putea fi o adevărată comoară în acest sector, da, sunt multe motive care ţin Vâlcea departe de primele 15 poziţii naţionale şi o a aşează după mijlocul clasamentului.

Astfel în 2018, potrivit MF, judeţul Vâlcea a avut 1.112 milioane lei, venit buget local iar Râmnicu Vâlcea a avut un buget de venituri de 199 milioane lei.

În regiunea Olteniei, Doljul a avut un venit de 1.483 milioane lei, Oltul 1.231 milioane, Gorjul 847 milioane şi Mehedinţiul 858 milioane lei, regiunea fiind una din cele mai sărace din România. Dacă scoatem din calcul Bucureştiul care a avut în 2018, venituri de 9.432 milioane lei, Vâlcea se află undeva la jumătatea Clujului, cel mai bine plasat judeţ din România, cu un venit total de 2.157 milioane lei. 

Din cele 42 de judeţe, doar 26 au reuşit să depăşească pragul de venituri de 1.000 de milioane lei.

Referitor la municipii, în regiunea Olteniei, Craiova a adunat 454 milioane lei în 2018, Slatina 152 milioane lei, Târgu Jiu 142 milioane lei şi Drobeta Turnu Severin 181 milioane lei. Astfel Râmnicu Vâlcea se află imediat după Craiova, cu cei 199 milioane lei, la o populaţie de 120.000 de locuitori faţă de 300.000 ai capitalei regiunii.

Dacă privim harta sărăciei la nivel naţional, aceasta s-a modificat oarecum, cel mai mic venit avându-l anul trecut Miercurea Ciuc, doar 73 milioane lei, Slobozia 78 de milioane şi Alexandria 83 de milioane lei. Fiind astfel detronate Vasluiul şi Botoşaniul, cele două reuşind să adune în 2018, 103 şi respectiv 152 milioane lei.

Cel mai bogat municipiu în afara Bucureştiului este Cluj Napoca, oraş care a adunat 704 milioane lei, fiind urmat de Timişoara cu 631 milioane lei şi Oradea cu 556 milioane lei.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *