Încep demolările pentru prelungirea Bulevardului Tineretului şi construcţia bretelelor

Primăria va începe în forţă în această primăvară demolările pentru prelungirea Bulevardului Tineretului şi construcţia bretelelor de legătură cu Pasajul Tudor Vladimirescu.

“În această primăvară va începe demolarea fostului sediu UNPR, garajul Antares şi Complexul M. Aici am reuşit să facem o economie considerabilă, pentru că parte din demolări le vom face cu ADP. După desfiinţarea staţiei de asfalt care era foarte costisitoare, cei 19 angajaţi de acolo au fost transferaţi către ADP. Începem în forţă în primăvară pentru că primul tronson vrem să-l terminăm în acest an şi să începem deja pe al doilea”, a spus primarul Gutău într-o conferinţă de presă

Acesta însă a precizat că valoarea lucrării va fi suplimentată din cauza unor greşeli de proiectare a pasajului Tudor Vladimirescu.

“Din păcate, pasajul actual nu a mai fost proiectat cu grinzi laterale care să susţină bretelele de urcare şi descărcare. În acest caz va fi  nevoie de noi pile de sprijin acolo unde bretelele se vor racorda la pasaj, unde va fi şi rostul de dilataţie, implicit vor exista costuri suplimentare pentru lucrare”, a mai adăugat Gutău.

proiectul prevede prelungirea Bulevardului Tineretului, de la sensul giratoriu Kaufland spre nord, cu patru benzi, care se vor divide la Pasajul Tudor Vladimirescu, astfel încât două să urce – una spre ieşire est, spre Goranu(Bucureşti), şi una spre vest centru, iarnod-rutier-pasaj2două benzi vor asigura descărcarea spre Ostroveni.

Cea de a doua bretea de circulaţie vine dinspre Nord, de la bariera Bulevardulului Nicolae Bălcescu, se va realiza o nouă stradă care va merge paralel cu calea ferată, pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Unitatea Militară, urmând, ca şi în cazul celei din sud, să asigure urcarea spre Goranu şi spre centru sau desacărarea celor de pe pod înspre nord.

Odată finalizate cele două bretele, se va asigura astfel o nouă arteră de legătură sud – nord, adică cei care vor veni dispre Budeşti şi vor trece barajul Râureni vor merge pe Bulevardul Dem Rădulescu, Bulevardul Tineretului, Prelungirea Tineretului, Pasaj Tudor Vladimirescu, Prelungirea Titulescu, Strada Titulescu, Strada Republicii, Calea lui Traian (sens giratoriu spital).

la capitolul demolări, primarul a menţionat că în primăvară va fi demolată şi ruina Donca Simo din centru oraşului ca şi clădirea de pe colţ, urmând ca strada care face legătură dintre Praporgescu şi Calea lui Traian să fie lărgită la 4 benzi.

Tot în perioada următoare vor fi realizate sensurile giratorii – Posada (OMV) şi Decebal (Republicii)

loading...

One comment

  • Neacsu Dumitru

    Foarte bine numai sa se realizeze odata pt ca pt mine care locuiesc pe str constantin dalban acest pasaj care sa construit mi-a facut mult mai rau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *