Faurecia Râmnicu Vâlcea va fi inaugurată în aprilie

În luna aprilie, compania Faurecia din Râmnicu Vâlcea va începe să producă. Astfel, cea mai mare investiţie economică din judeţul Vâlcea de după 1989 se află pe ultima sută de metri la nivel de construcţie, urmând ca la mijlocul lunii aprilie să devină activ funcţional.

Mai mult, alături de Faurecia, alte două companii franceze de subansambluri auto, unde vor fi angajaţi 300 şi respectiv 200 de salariaţi, vor începe să investească în acest an la Budeşti.  Cu totul, la cele trei companii din Franţa, vor fi 2000 de locuri de muncă.

În acest an şi chinezii vor începe construcţia fabricii de medicamente, iar americanii – fabrica de mase plastice.

Primăria din Budeşti lucrează la o perimetrizare a parcului industrial de aproximativ 150 de hectare, parc care va deveni motorul economic al judeţului Vâlcea.

Dar, până atunci, să-i salutăm pe cei de la Faurecia, prima companie care a spart gheaţa, demarând o investiţie de anvergură de la firul ierbii.

Această investiţie este cea mai mare din concernul francez şi urmează să angajeze aproximativ 1600 de salariaţi. Concernul lucrează cu cei mai importanţi constructori auto din lume.

Producătorul francez de echipamente auto Faurecia urmează să deschidă o nouă fabrică de tapițerii pentru industria auto, la Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiții totale de 12 milioane de euro. 

Locul 4 în Europa și 7 la nivel mondial, Faurecia este unul dintre cei mai mari producători de echipamente pentru industria auto. În noua fabrică din Râmnicu Vâlcea, compania va produce tapițerii textile și din piele pentru scaune auto. Cu un număr existent de 700 de angajați, Faurecia va angaja, în final, 1.600 de persoane, pe poziții de operatori de producție, specialiști tehnicieni, coordonatori de echipă și manageri. Până în martie 2016, compania urmărește să angajeze, printre alții, operatori mașini de cusut și pentru tăiere, operatori de producție, precum și specialiști în controlul calității și ingineri de producție.

Pentru a aplica pentru pozițiile disponibile la Faurecia Râmnicu Vâlcea, candidații sunt invitați să trimită un e-mail la adresa resurseumanevl@faurecia.com. De asemenea, ei pot contacta direct compania la adresa Str. Depozitelor Nr. 10, Râmnicu Vâlcea, sau telefonic, de luni până vineri, între 8 și 16:30, la 0737.977.123.

Preocupată de formarea și dezvoltarea talentelor în rândul angajaților, Faurecia urmărește să angajeze persoane în căutare de o carieră pe termen lung în cadrul companiei. Astfel, fiecare nou angajat va parcurge un amplu program Parc industrial1de instruire, în care va cunoaște instrumentele, procesele, metodele și cultura Faurecia, numită „A fi Faurecia„, bază a excelenței operaționale a companiei.

Campania de recrutare în Râmnicu Vâlcea vine în urma dezvoltării prognozate pentru fabrica de aici. Până în 2019, ca urmare a altor două etape ale procesului de extindere a unității de producție, suprafața fabricii aproape se va dubla, de la 12.000 la 22.000 de metri pătrați. Parte a strategiei Faurecia, compania urmărește să opereze fabrici moderne și extinse, situate în proximitatea clienților săi, și să creeze produse atractive, care le oferă acestora valoare adaugată.

„Faurecia Râmnicu Vâlcea este prima investiție multinațională semnificativă din zonă, care aduce cu sine o cultură a eticii în muncă foarte respectată și expunere profesională într-un mediu de afaceri industrial. Părerile primite din piața muncii locale confirmă o mare apreciere a prezenței Faurecia în zonă. Ne așteptăm ca Faurecia Râmnicu Vâlcea să devină angajatorul cel mai căutat în această zonă”, a declarat Daniela Mihăilă, Manager Resurse Umane Faurecia Râmnicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea: locație – cheie

România și Râmnicu Vâlcea, în mod particular, au fost alese pentru a dezvolta activitățile diviziei “Comfort și Trim” a companiei Faurecia Automotive din două motive principale. Pe de o parte, județul Vâlcea oferă forță de muncă locală disponibilă și bine pregătită, iar, pe de alta, compania are deja o experiență de succes în producția locală încă din 2003, în fabricile din Tălmaciu (divizia Scaune Auto), Craiova (Tehnologii de Control al Emisiilor) și Pitești (Sisteme de Interior).

Considerat de producătorii auto un partener de încredere, Faurecia Automotive Seating produce acum în România pentru Peugeot și Audi. De exemplu, experiența companiei în fabricarea de produse de înaltă calitate a făcut ca Faurecia să fie aleasă pentru a produce tapițerii pentru noul model Audi A4. Aceste lucrări de producţie, precum și viitoarele contracte vor fi realizate în fabricile din Tălmaciu și Râmnicu Vâlcea.

4 comments

  • un prim pas important in economia judetului nostru. MULT SUCCES FAURECIA ! bine ai venit in viata noastra

  • Popescu Narcis

    Este un lucru deosebit pentru judetul Valcea. Dupa constructia autostradei Pitesti -Sibiu care sa treaca ( sper) cit mai aproape de Ramnicu Valcea, oportunitatile de afaceri vor creste in acest judet.
    Daca si Oltchimul se va privatiza eficient Valcea va fi mai prospera.

  • ceva info pentru angajari cv etc unde se pot trimite ? poate scap si eu de germania si a intorc acasa !

  • Alionescu Ionut

    …fraierii astia din Valcea, ca de altfel din toata tara, si-au demolat industria si agricultura pe care erau stapani, pentru a face loc acestor „mari investitori straini” la care vor munci ca sclavi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *