Piaţa imobiliară a explodat în Râmnicu Vâlcea în ultimii 2 ani

Piaţa imobilară din Râmnicu Vâlcea şi-a revenit anul trecut, la nivelul construcţiei şi vânzării apartamentelor noi, în detrimentul celor vechi. Nu mai puţin de 3000 de astfel de locuinţe au fost ridicate.

În 2016, piaţa imobiliară îşi menţine trendul ascendent, arătând că economia din Vâlcea îşi continuă dezgheţul şi că se înregistrează o uşoară creştere a veniturilor.

Preţurile apartamentelor din Râmnicu Vâlcea sunt ceva mai mari decât în Galaţi, dar sub media pe ţară.

În cele 15 oraşe mari considerate poli de dezvoltare, preţurile sunt cuprinse între 748 euro/metru pătrat (la Galaţi) şi 1.137 euro/metru pătrat (în Bucureşti), rezultând o medie, la nivelul polilor, de 909 euro/metru pătrat, în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut, dar şi faţă de semestrul anterior.

Dintre oraşele mici, cu populaţie sub 125.000 locuitori, apartamentele noi s-au vândut cu cel mai mare preţ în Râmnicu Vâlcea şi Miercurea Ciuc (760 euro/metru pătrat), pe când cel mai mic preţ este practicat în Baia Mare, unde preţul de tranzacţionare a apartamentelor noi se situează la 488 euro/metru pătrat.

Piaţa imobiliară din Râmnic e demonstrată, în acest sens,  de noul Bulevard Dem Rădulescu, arteră care, în decurs de doar doi ani, a explodat efectiv la nivelul ansamblurilor de locuinţe, toate cele 10 blocuri sunt noi, urmând ca, în acest an, alte cinci să fie ridicate.

Gradul de urbanizare al noii zone din Ostroveni arată trendul imobiliar, lipsind însă, în prezent, complexele rezidenţiale specifice zonelor periurbane, doar Vlădeştiul şi Bujoreniul având astfel de complexe. Proiecte în acest sens sunt în lucru în Budeşti şi Dăeşti.

În concluzie, semnalele sunt pozitive, din punct de vedere imobiliar, în arealul metropolitan al Râmnicului, totul depinde însă de extinderea infrastructurii, dar şi de expansiunea economică, garantul creşterii competiţiei şi al unor salarii motivante.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *