2014. PNL susţine că fostul prefect Radu Renga strânge semnături pentru Tăriceanu

12 iunie 2014
Reprezentanţii PNL Vâlcea îl acuză pe fostul prefect de Vâlcea şi Vaslui, inspectorul guvernamental Radu Renga, că se numără printre persoanele care fac campanie în teritoriu pentru a convinge aleşi liberali să semneze adeziunea la gruparea lui Călin Popescu Tăriceanu.
‘Nicio persoană importantă care se află în structurile de conducere ale PNL Vâlcea nu este de acord cu demersurile fostului membru PNL, Călin Popescu Tăriceanu, foarte multe voci, printre care şi primari din teritoriu, cer sancţionarea drastică a celor care au încercat să destabilizeze organizaţia vâlceană şi au acţionat altfel decât interesele partidului.
Vectorii de imagine ai lui Călin Popescu Tăriceanu în judeţul Vâlcea sunt nişte foşti membri ai PNL, mă refer la Radu Renga, Zvetlana Preoteasa şi omul care a schimbat până acum cinci partide, mă refer la Ion Nicolae, cel care se şi visează conducând filiala lui Tăriceanu pe Râmnic. Acţiunile celor pe care i-am menţionat îl aruncă în penibil pe Tăriceanu şi au rezultat zero’, a declarat joi, pentru AGERPRES, Bogdan Popescu, reprezentant al Biroului Politic Teritorial Vâlcea al PNL.
Acesta spune că nu este îngrijorat de ‘patinajul’ făcut de cei trei în judeţ şi îi roagă să-şi caute ‘ceva serios de muncă’. ‘Din păcate, am înţeles că în campania lor de patru ore pentru a atrage aderenţi au folosit metode de intimidare, au dezinfomat primari PNL, ba chiar au folosit şi ameninţări’, a mai adăugat Popescu.
Contactat de AGERPRES, fostul prefect Radu Renga a dezminţit acuzaţiile liberalilor, el adăugând însă că ‘fiecare om are dreptul la o opinie’.
Zvetlana Preoteasa a părăsit partidul după ce a pierdut competiţia cu Lucia Varga la nivel naţional pentru preşedinţia OFL, iar Ion Nicolae a fost candidatul la primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în anul 2012 pe listele PP-DD, după ce a fost exclus din PNL în 2011.
AGERPRES