Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România – epilogul lui Răzvan Theodorescu

„Râmnicu Vâlcea Week” a alocat 1o episoade unui serial – „Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România”. Unii ne-au acuzat de protocronism, alţii de patriotism local exagerat, alţii ne-au felicitat pentru acest demers unic în Vâlcea ultimilor 25 de ani.

Politica noastră editorială este una pozitivă, în sensul de a promova fiecare colţ al acestui judeţ,  de a culege legende, a descrie relief, oameni, fapte etc.

Toate acestea, evident, au şi o importantă trimitere economică. Un judeţ (sau o localitate) despre care se scrie pozitiv devine interesant pentru un posibil investitor care, poate, nu a aflat şi nu ştie nimic despre Vâlcea. Orice afacere care se desfăşoară în Vâlcea contribuie la ridicarea nivelului de trai al comunităţii şi, de ce nu, aduce beneficii şi presei locale.

Râmnicu Vâlcea Week a descris aici mănăstiri, drumuri turistice, potenţial, legende, zone de interes, localităţi-simbol şi sperăm că efortul nostru nu va rămâne zadarnic, nefructificat de către autorităţi.

Până atunci, am primit însă confirmarea la nivel naţional din partea academicianului Răzvan Theodorescu, omul care spune, cu subiect şi predicat, faptul că Vâlcea este cel mai frumos judeţ al României. Îi mulţumim şi vom reda mai jos definiţia dată Vâlcii de domnul Theodorescu:

VÂLCEA – O ŢARĂ A METAFOREI

razvan-theodorescu-micVâlcea este o sinteză românească de înnoire, de curiozitate faţă de tot ce aparţine altor orizonturi şi de ataşament profund faţă de tradiţie. Vâlcea este adânc românesc-tradiţională şi este unul dintre ţinuturile cele mai europene, în sensul structurii sale mentale.

Şi mai este Vâlcea un spaţiu care are o unicitate anume, cea de spaţiu al fanteziei debordante. Etnologii, antropologii, cercetătorii literaturii populare şi ai imaginii populare au ajuns la concluzia că puterea de fantazare a ţăranului vâlcean este cea mai înaltă din tot cuprinsul românesc. Cărţile populare şi imaginile care se găsesc pictate în biserici, acum 200 sau 300 de ani, dovedesc, într-adevăr, această libertate, o libertate a metaforei literare şi plastice, aşa cum n-o găsim nicăieri într-alt spaţiu românesc.

Şi mai este Vâlcea – ţinut deschis spre toate orizonturile şi, în acelaşi timp, închis în tradiţie – un spaţiu al democraţiei. Democraţia românească, în măsura în care ea a existat şi care este democraţia ţărănească, din care a ieşit burghezia veacului al XIX – lea şi din care a venit, cu ea, România modernă, s-a clădit într-un areal vast, care merge din Buzău până-n Mehedinţi, în plaiurile de sub munte. Dar epicentrul arealului a fost, incontestabil, Vâlcea.

Mai este Vâlcea un spaţiu al ataşamentului pentru tradiţii. E adevărat, originile monahismului se găsesc în părţile Mehedinţilor, în părţile Gorjului (Vodiţa, Tismana), care constituie zona de misionarism dinspre Balcani, a lui Nicodim şi a fraţilor săi. Dar Vâlcea devine locul unde se implantează un monahism românesc, locul în care se face pentru prima oară un pelerinaj la relicvele unui sfânt faimos în Europa răsăriteană, locul care cunoaşte patronajul unor mari boieri autohtoni, al unor mari voievozi.

Apare, în acest spaţiu al tradiţiei, şi un element pe care nu-l găsim atât de constant în alte spaţii româneşti – episcopia. Nici o episcopie, din secolul al XVI-lea înainte, nici în Moldova, nici în Ţara Românească, n-a jucat, probabil, rolul Episcopiei Râmnicului Noul Severin. Aici se păstra de fapt moştenirea lui Antim Cristopulos, moştenirea celui de-al doilea scaun al Ţării Româneşti. Într-un cuvânt, Vâlcea este un loc de misionarism între Orient şi Occident, în care această călugărime îşi înarma credinţa ca să apere – odată cu românitatea -, într-o vreme în care naţiunea nu-şi conturase încă foarte bine trăsăturile, ortodoxia. Pentru că ortodoxia era, în acea vreme, formula noastră de identitate. Ortodoxia noastră latină, latinitatea noastră ortodoxă se desluşesc mai mult decât în oricare alt spaţiu românesc, în cel al Vâlcei.

Vâlcea este o lume specială, o lume liberă. E o lume a poveştilor ţărăneşti, o lume plină de umor. Lumea Europei şi lumea tradiţiei, lumea Europei prin Sibiu, lumea tradiţiei şi lumea Orientului prin Anton Pann, care vine aici, în Vâlcea, pentru că e un spaţiu de fantezie, în care „Povestea vorbei” este cea a vorbei frumoase, înflorate. Este o lume care se bucură, o lume pe care o auzi de parcă ar cânta. În pridvorul Govorei, privind-o pe Maica Domnului, Ocrotitoarea, parcă auzi foşnetul de aripi. Este lumea din care s-a născut România modernă, cu toate valorile sale. Aici o vezi cu adevărat. Moldova este prea voievodală, solemn voievodală. Transilvania este ţinutul care luptă şi suferă pentru ortodoxie. Aici, în Vâlcea, este o lume a marilor voievozi ctitori, a marilor episcopi – Antim Ivireanul, Chesarie, Damaschin, Grigorie, cel cu frumoasa imagine a Ţării Româneşti – „grădină a Maicii Domnului” -, imagine care a ajuns ca atare, prin tradiţia ortodoxiei, până în spusa Pontifului roman, Papa Ioan Paul al II-lea. Este o lecţie pe care ne-o dă Vâlcea. Spiritul Vâlcei este spiritul libertăţii ţărăneşti, al maiestăţii voievodale, al fanteziei în poveste, al independenţei româneşti.

Aceasta este Vâlcea: o europenitate profundă, o românitate esenţială, un patrimoniu foarte bogat, o vorbă ornată, o lume a metaforei. În Vâlcea, mă simt foarte român şi n-am nici un complex când mi-aduc aminte că sunt european.        

                                                                 Acad. RĂZVAN THEODORESCU,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *