Crăciunul, la Vâlcea, este magic…

Sărbătorile naşterii Mântuitorului, în Vâlcea, au parfumul lor, pe care, poate, nicăieri în altă parte nu l-am putea regăsi în miezul de nucă, în coaja de măr şi în covrigul dat de colindeţi.

Cetele colindătorilor Loviştei coboară din nord, cu Crăciunul, pe albul zăpezii depuse la ultimele margini ale versanţilor Făgăraş.

Dacă din Loviştea avem sobrietatea ardelenească, cu influenţa săsească, cu ritualul solemn, virtuos al colindului german, atunci, din Voineasa şi Vidra, Moş Crăciunul vine pe pârtia de schi, vesel precum chipul roş al băciţelor care au trecut, în urmă cu sute de ani, Munţii Parâng, pentru a ocupa Vâlcea.

Se aud danţuri şi voie bună. Se pleacă cu Steaua, cu Florile Dalbe, cu Lerul, cu Vestea Minunată, e o nebunie haiducească a lotrilor care puşcă din pistoale, dau bice cailor, pun clopoţei la sănii, sărutând câte o jupâniţă, alergând Crăciunul pe Valea Lotrului. Până jos, la defileu.

Dacă romanii de la Turnu şi Călimăneşti, cei care au stat vreo 100 de ani la Arutela, ar mai fi trăit şi azi, cu siguranţă vâlcenii i-ar fi creştinat pe centurioni chiar în ziua de Crăciun, şi nu Bizanţul.

Pentru că da, la Călimăneşti, Crăciunul vine acolo, în parcurile balneare, vine după slujba de spirit de la Cozia, după slujba divină de la Turnu, după vocile minune ale măicuţelor de la Ostrov.  Sărbătorile din Călimăneşti au spiriduşi şi reni care ajung de sus, de pe vârful Cozia, şi se duc apoi, în alai, spre Râmnic.

Trec pe la Frăsineiul athonit şi pe la Runcu, acolo unde Moş Crăciun îşi aranjează barba şi priveşte, din balcon, frumosul oraş luminat al Râmnicului.

De fapt, la Râmnicu Vâlcea, vocile seminariştilor de la Teologie, care umplu colindele pe străzile luminate, aduc Crăciunul în acest frumos oraş, dispus chiar acolo unde Olăneştiul colindă apele Oltului.

Da, Mântuitorul se naşte şi la Râmnicu Vâlcea, acolo unde muntenii şi oltenii şi ardelenii au creat şi înnobilat oraşul lui Mircea.

De aici, colindele se duc spre Depresiunea Mănăstirilor, ajungând până la Horezu. Unde Brâncovenii au umplut din nou altarul Naşterii cu bunătăţuri. Iar pe la Costeşti, Pietrari şi Buneşti, aroma cozonacilor şi coca unde ţâncii mai vâră câte un deget aduc în casă colindeţii.

Iar la conace este multă bucurie, parcă toţi boierii au revenit acasă, de acolo de unde sunt, şi au împodobit din nou brazii, săniile au adus cuconete de la oraş, cuconi cu croială germană. Iar de la casele mângâiate de zăpadă, fumul iese greu, în timp ce Grivei priveşte din cuşca lui cele trei găini care scurmă în balta roşie, unde a fost cândva şi porcul Ghiţă…

Vin sărbătorile la Vâlcea, vin de la Galicea, vin de la Stoileşti, trec Oltul îngheţat la Prundeni şi urcă la Scundu. Aici se ascultă colindele voioase, gazdele sunt trezite în viu de noapte, iar sarmalele aburinde, din oala de lut, pregătesc masa de Crăciun a vâlceanului. Iar la Măciuca şi Valea Mare, Moşul, obosit de atâta colind, pune jucăriile copiilor cuminţi în faţa uşii. Dar şi copiii din Bălceşti dau de veste că a venit Crăciunul.

Din Lăcusteni, din Zătreni, din Livezi se pornesc cetele de voinici să colinde Valea Olteţului. E Crăciunul la români, săniile aleargă bezmetice pe derdeluş în vale, că la deal e mai greu de cărat târlia…

Sunt mere luminate, sunt gutui parfumate în geam, e grâu vesel sub omăt… Iar la bisericile din Vâlcea, bunicile noastre frumos îmbrăcate, cu basmaua cea nouă şi cu bâta de alun, merg agale, plângând fericite că au venit nepoţii acasă, de peste mări, odată cu Crăciunul sfânt…

Da, aşa e, Crăciunul la Vâlcea este unul magic…

Liviu POPESCU