15 km din Autostrada Lugoj – Deva se vor deschide pe 15 decembrie

Cei trei kilometri care vor întregi autostrada A3 (București – Ploiești) în zona Petricani vor fi dați în folosință pe 20 decembrie, iar alți 15 kilometri de autostradă din lotul 2 Lugoj-Deva se vor deschide pe 15 decembrie, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

„Pe 15 decembrie vor fi dați în folosință 15 kilometri de autostradă pe lotul 2 Lugoj-Deva și o să mai fie 3 kilometri la A3. Acest lot nu este important pentru ieșirea pe autostradă, ci este important pentru Petricani. După cum știți, eu chiar am lucrat în zonă, la Renault, și toată lumea din Doamna Ghica vine pe Petricani. Este aglomerație foarte mare, mai trece și trenul câteodată și se blochează de multe ori. Dacă deschidem acest tronson putem oferi o altă alternativă în cazul în care se produce un accident sau un blocaj oamenii să poată ajunge în nordul orașului pe acea variantă folosind șoseaua de centură. Este programată (deschiderea n.r.) pe 20 de decembrie”, a precizat Sorin Bușe, care a răspuns unei întrebări referitoare la numărul de kilometri care vor fi dați în folosință în acest an.

În ceea ce privește contractele de deszăpezire încheiate până în prezent, șeful de la Transporturi a afirmat că toate zonele sunt acoperite în totalitate.

„Noi am lansat în mai licitație pentru absolut toate cele 56 de contracte. Din acestea, 40 au fost atribuite, iar zece au fost contestate. Din acestea contestate, noi estimăm că probabil patru sau cinci o să fie contestații valabile, patru sau cinci probabil că nu, iar șase le-am respins noi, pentru că nu îndeplineau condițiile conform documentației. Dar prevăzând aceasta noi avem niște contracte cadru care acoperă și zonele care nu au fost prinse în contracte. Acum suntem acoperiți în totalitate pentru deszăpezire. Sincer să fiu este inițiativa CNAIR, a domnului Homor de a porni în premieră această activitate în mai, deci nu în noiembrie — decembrie”, a adăugat Bușe.

De asemenea, acesta susține că există sare și nisip, dar și echipamente pentru a putea face față deszăpezirilor.

„Ieri trebuia să semnez contractul cu Societatea Națională a Sării (Salrom), deci nu cred că este o problemă, avem sare, nisip. Mai mult, am mai făcut ceva, încă o lună sau două, avem echipamente care sunt închiriate, dar am demarat procesul de licitație acum o lună care o să se încheie în curând și de la începutul anului viitor, CNAIR o să aibă echipamentul lor. Asta este o altă îmbunătățire față de anii trecuți”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Întrebat cum comentează acuzațiile aduse de către șoferi CNAIR în cazul accidentului în lanț care a avut loc recent pe A2, șeful de la Transporturi a afirmat că situația este mai complexă și doar instituțiile abilitate după ce vor analiza minuțios vor decide cu exactitate ceea ce s-a întâmplat.

„Șoferii pot să spună foarte multe lucruri, deși Poliția este cea care trebuie să spună, în primul rând, cum erau mașinile echipate, care erau condițiile de trafic, cu ce viteză s-a condus și ce distanță se lasă între mașini. Acestea sunt concluzii care nu se pot trage pripit. Nici eu, nici dumneavoastră, prin ceea ce vedem. Trebuie cei abilitați să analizeze și sunt analize foarte minuțioase care vor decide ceea ce s-a întâmplat, mai ales într-o situație complexă ca aceasta unde nu este o singură cauză, ci o combinație”, a adăugat Bușe.

Ministrul Transporturilor a participat sâmbătă la un eveniment organizat de Metrorex la Dispeceratul Central, pentru a marca 37 de ani de la punerea în exploatare a metroului.

La jumătatea acestei săptămâni, nouă autovehicule au fost implicate într-un accident pe A2 București — Constanța, în urma căruia patru persoane au fost rănite, în timp ce pe sensul dinspre Constanța spre Capitală alte șapte autovehicule s-au tamponat, însă au rezultat doar pagube materiale, fără victime. Accidentele de pe Autostrada A2 s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul alunecos, potrivit Brigăzii Rutiere a Poliției Române.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a constituit o omisie care va cerceta și va stabili modul în care s-a intervenit și s-a acționat pe autostrada A2 unde s-a format o peliculă de gheață.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *