15.000 de turişti în acest an, la cea mai înaltă cascadă din România, din Mălaia; Se aşteaptă „îngheţarea cascadei”

Cascada Scoruş din Munţii Lotrului, cu înălţimea de 104 de metri, cea mai mare cădere de apă din România, a fost vizitată, de 15.000 de turişti, în 2017, toţi fiind de acord că este cea mai frumoasă din ţară, numai că este prea puţin meditizată

„. Asta am auzit, că Scoruş este de departe una dintre cele mai impresionante căderi de apă din România. Mulţi au auzit din presă despre această cascadă. Iar Mălaia era până a ajunge aici prea puţin ştiută. Dar când au descoperit această zonă au declarat că vor reveni cu siguranţă iar bucuria este că o parte dintre turişti s-au interesat de cât ar fi preţul la pământ. Mălaia este chiar la mijlocul Văii Lotrului şi este aşa cum a fost numit ţinutul cascadelor din Vâlcea. Este al doilea ani an de când Cascada Scoruşul a fost promovată şi este un real succes”, spune primarul Gabriel Ţolea, edilul din Mălaia.

Turiştii care au ajuns la Cascada Scoruş au optează pentru o vacanţă cu cazare într-una din pensiunile din Mălaia sau din Voineasa, sau fie parcurs, pe durata mai multor zile, un circuit care a inclus mai multe obiective cultural-religioase din judeţul Vâlcea.

În perioada următoare se aşteaptă un alt fenomen spectaculos…momentul când Cascada Scoruş va îngheţa iar priveliştea este cu totul specială, un bloc de gheaţă, o adevărată operă de artă, pe o luingime de 100 de metri. Deja există turişti sau amatori care aşteaptă acest moment al îngheţului!

Cascada Scoruș are o înălțime de peste 100 de metri, căderea de apă fiind în proces de omologare pentru a fi catalogată drept cea mai înaltă din România. Cascada este deja o destinație dcascada1e turism, mii de turiști sosind în Mălaia, pe Valea Bucureasa, pentru a o vedea.

Cascada Scoruş a fost descoperită din întâmplare, în urmă cu câteva luni, într-un teren sălbatic din Munții Lotrului, în zonă neexistând niciun traseu turistic.

În realitate, există un grup de două cascade, una de 25 de metri și una de 105 metri, unite printr-un canion lung de 300 de metri. Cascada de 105 metri, cunoscută drept Cascada lui Ciucă sau Cascada Scoruș, e formată din două etaje, din care unul are peste 80 de metri cădere de apă.

Grupul de cascade se află la aproximativ 2 kilometri de drumul național DN 7A, pe o potecă de munte, într-o zonă sălbatică a Munților Lotrului.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *