Odăile – singurul sat medieval din judeţul Vâlcea

Valea Oltului – drumul dintre munţi, cea mai veche arteră de circulaţie din România care face legătura dintre Ardeal şi Muntenia – nu a dezvăluit încă lumii toate secretele ascunse printre pădurile de fagi şi conifere.
La doar 10 kilometri de drumul E 81, şoseaua care străbate Valea Oltului unind Râmnicu Vâlcea de Sibiu, pe Valea Călineştiului, în regiunea Brezoi, se află singurul sat medieval din România locuit, conservat exact aşa cum era şi înainte de anii 1500.
“Odăile” – cătunul la care nu se poate ajunge decât pe jos sau călare – se află la o altitudine de peste 850 de metri. Drumul până la primele case (odăi) urmează nouă kilometri valea spectaculoasă a pârâului Călineşti, paralel cu meandrele şi cascadele pe care acesta le face până la vărsarea în râul Olt.
Apoi, în dreptul unei stâne sezoniere, o punte simplă improvizată din doi buşteni aflaţi unul lângă altul, se deschide pe malul stâng al Călineştiului o potecă de munte, abia vizibilă, care te va îndrepta, după un urcuş abrupt de un kilometru, în cătunul care nu se regăseşte pe nicio hartă.
Nu există curent electric, nu există drumuri de niciun fel, doar un muzeu al satului în aer liber, care a păstrat nealterat, mai bine de 600 de ani, locul amenajat de oameni.
Odai 12 “În Evul Mediu timpuriu, din cauza invadatorilor, dar şi pentru că valea îngustă a Oltului nu permitea oamenilor destul teren agricol, localnicii au urcat în munţii Lotrului. Aici, în inima masivului, la peste 800 de metri, pe toţi versanţii cu deschidere sudică, în lumina soarelui, românii au desţelenit locul, fie prin ardere, fie cu securea, pădurile de fagi şi conifere dispărând, în locul lor apărând un sat – Odăi”, afirmă Mircea Onica, ghid turistic din Brezoi.
Numele satului este mai mult unul generic, el definind modelul de casă din partea locului.
O odaie este o casă construită din lemn de fag şi lut, cu centură de alun, aşezată pe o temelie din piatră seacă, de un metru înălţime şi cu acoperiş din şiţă. Are o singură cameră, scundă de 1,80 metri înălţime şi de 2 x 3 suprafaţă de locuit. Casa mai dispune de o mică magazie – celar.
“Aici locuiau familii de câte zece membri. Ei desţeleniseră pădurea şi pe locurile nou defrişate – curături – cultivau porumb, cartofi, ceapă şi alte legume de trebuinţă. Mai aveau oi, câteva vaci şi capre. Proprietarii aveau şi o mică livadă de pruni, peri şi meri, pentru poame şi ţuică”, povesteşte ghidul.
Fiecare pom are însă urme lăsate în timp de urşi. “Le plac foarte mult prunele. Încă nu au descoperit ţuica din zonă, că altfel mă tem că nu mai pleacă de pe proprietate”, zice hâtru Onica, şi el proprietarul unei odăi.
Nu există electricitate, dar fiecare odaie are în apropiere cel puţin un izvor cu apă.
Odăile nu apar pe nicio hartă cadastrală, nu există în niciun act.
Din cele o sută de odăi care se întind pe culmile Lacul, Chilia, Jariştea, mai puţin de 20 mai sunt locuite, dar şi acestea de o populaţie care are, în medie, 60 de ani.
Asemenea odăi se află în toată regiunea Brezoiului şi populează, de peste 600 de ani, versantul estic al munţilor Lotrului.
Există similarităţi cu satele răsfirate din Munţii Apuseni, dar lipsa unor căi de acces a dus la rămânerea lor în acelaşi stadiu de dezvoltare ca acum 600 de ani, spre deosebire de cele din Ardeal.
Odăile este un sat medieval care a rezistat timpului. Însă, în maxim 20 de ani, el ar putea dispărea definitiv.
În urmă cu mai bine de o sută de ani, aici funcţionase şi o biserică, iar până în 1947 o şcoală.
Interesant este că, dacă autorităţile române nu au auzit de Odăile, spaniolii, irlandezii şi elveţienii sunt vrăjiţi de satul medieval. În urmă cu două luni, străinii au venit în zonă şi caută soluţii de a exploata exact acest “dezavantaj” al nealterării în timp.
Odai 5Includerea în circuitul turistic, dotarea acestor locuinţe cu standarde minime de locuit, desemnarea Odăilor ca făcând parte din patrimoniul UNESCO, precum şi o amplă mediatizare ar putea atrage în regiune orice amator de a face o călătorie în timp pentru a vedea cum trăiau românii înainte de anii 1600, spune Mircea Onica.
“Mai trebuie spus că produsele de aici sunt naturale. Moş Vasile nu a auzit în viaţa lui de erbicid. Aici, pământul se îngraşă prin târlire (îngrăşământ natural lăsat de târla de oi), livezile de pruni şi meri se extind natural, fiecare izvor al odăilor şi liniştea din inima munţilor definesc paradisul”, susţine ghidul.
Din fericire, oraşul Brezoi, pe teritoriul căruia se află odăile, este unul în plin proces de transformare turistică. Există speranţa că, odată cu finanţarea proiectelor de turism de pe Valea Lotrului din zona Voineasa – Vidra, oraşul Brezoi va intra şi el pe un trend ascendent economic.
“Poate că atunci, Odăile, toate aceste cătune de pe versanţii care mărginesc Brezoiul, vor primi rangul şi cetăţenia. Este singurul muzeu real, viu al vieţii satului românesc din Evul Mediu. Este o minune cum de a supravieţuit”, mai spune Mircea Onica. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *