11 lucruri care nu se ştiu despre culisele scandalului DNA – Portocală – Cosma

  1. Scandalul a apărut atunci când unul din celebrii interpreţi de muzică populară din Maramureş, Fraţii Petreuş, s-a sesizat, după un kil de horincă,  că numele lui apare pe listă; urmează Kelly Family…
  2. Liviu Dragnea l-a sunat supărat pe Vlad Cosma şi l-a certat pe tema tabelului, spunându-i că, dacă ştia că acestea se fac atât de uşor, l-ar fi putut ajuta şi pe el, nemaifiind nevoie să dezgroape vreo 37 de cimitire din Teleorman pentru a face rost de alegători.
  3. Tabelele cu alegători depuse de Vlad Cosma au fost folosite şi la referendumul de suspendare din vara anului 2012, la Coloneşti, în Teleorman, dar şi la Paris, la ambasada lui Baconski, la alegerile  prezidenţiale din 2009.
  4. Scandalul de la DNA l-a îngrijorat extrem de mult pe preşedintele Iohannis, astfel încât acesta şi-a întrerupt vacanţa din Tenerife şi s-a întors de urgenţă la Miami.
  5. După ce Parchetul General s-a sesizat, Sebi Ghiţă i-a făcut, pe şest, chemare la Belgrad lui Negulescu – Portocală; acesta va sta împreună cu Mazăre, Udrea, Alina Bica, Ana Maria Pătru şi Ioana Băsescu.
  6. Codruta Kovesi, nervoasă, a hotărât să arunce la coş toate CD-urile cu Nelu Ploieşteanu şi a decis să-şi schimbe şi melodia de pe telefon, care era celebrul hit “La Chilia în port”.
  7.  SRI a anulat toate zborurile pe ruta Tokyo-Bucureşti şi i-a recomandat ministrului Toader să vină din Japonia cu trenul, dacă nu găseşte, cumva, un vapor.
  8. Pentru a prelua audienţa, postul tv Kanal D a făcut o emisiune în care a demonstrat, cu probe, că toată filmarea cu Vlad Cosma a fost realizată de tânărul care era copil în 2004, chiar copilul pălmuit de Băsescu pe scenă, în campania electorală, copilul din adolescenţă al Andreei Cosma, de pe vremea când Portocală era student la drept. La final, copilul, unchiul şi mama, redescoperindu-se, s-au îmbrăţişat în sala de instanţă, iar Andreea Marin a apărut la braţ cu Kovesi într-un calup special al emsiunii Surprize, Surprieze.
  9. Preţul portocalelor a avut cel mai scăzut indice Dow Jones, astfel încât a fost nevoie ca Hans Klemm să aibă o întrevedere cu Viorica Dăncilă pentru o intervenţie pe piaţă.
  10. Cei de la Paraziţii au intrat în studiourile de înregistrări pentru a compune o nouă piesă, folosindu-se de limbajul livresc al procurorului Portocală, aşa cum reiese din conversaţiile cu Cosma.
  11. După revocarea lui Kovesi, în locul ei va fi numit Traian Băsescu, care, în sfârşit, îşi va putea “relua”, de această dată oficial, funcţia…

 

de Dama cu Canalii

One comment

  • Mai bine s-ar certa pe mersul economiei! Si asa nu prea mai sunt inculpari de senzatie si se pleaca din tara sau chiar din penitenciar. Lumea se gândeste ca la DNA ar putea veni Serban Nicolae, Codrin, Nastase, Ciuvica sau Bolcas, dar binomul atacat a avut destul timp sa pregateasca pe unul mai dificil si decât Kovesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *