Zootehnia, vectorul economic al comunei Guşoeni: ferme de păsări, porci, capre, bovine

Comuna vâlceană Guşoeni, cunoscută prin două ferme viticole de renume, producând celebra Crâmpoşie de Drăgăşani, şi-a diversificat în acest an ramura zootehnică, având trei ferme de păsări, suine şi caprine, dar şi zece microferme de bovine, potrivit primarului localităţii, Nicolae Concioiu.

„Aici agricultura a devenit principala ramură economică a comunei şi, nu doar atât, este un contributor bun la PIB-ul localităţii. Până acum zece ani, mare parte din populaţie lucra în industria petrolieră. Odată cu restructurarea acestui domeniu, alternativa a devenit agricultura, preponderent zootehnia. Astfel, a fost de ajuns să apară prima fermă de păsări, nu mai puţin de 40.000 de pui de găină şi de curcă sunt crescuţi pentru carne. Anul acesta a apărut prima fermă de porci iar un investitor a cucerit deja piaţa cu o fermă cu nu mai puţin de 10.000 de caprine de rasă franceză. În Guşoeni mai avem 10 microferme de bovine cu o medie de 15 vaci, astfel zootehnia deja a luat avânt”, a afirmat Concioiu.

El a menţionat că în Guşoeni funcţionează şi două podgorii de tradiţie, unde se cultivă şi se produce Crâmpoşia de Drăgăşani, iar în ultimii doi ani s-au intensificat culturile de nuci.

Comuna Guşoeni se află în bazinul Drăgăşani şi era cunoscută până în anii ’90 cu precădere pentru resursele petroliere, domeniu în care lucra majoritatea localnicilor. În prezent, potrivit statisticilor Direcţiei Agricole Judeţene Vâlcea, localitatea a devenit una dintre zonele în care fermele agricole şi zootehnice au cunoscut o dezvoltare accelerată (antensatelor.ro)

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *