Zătreni, noul pol economic din Sud-Vestul Vâlcii
Cu peste 2000 de locuitori, localitatea este una pe care am putea-o denumi drept în curs de dezvoltare, cifrele estimate pentru anul 2025 s-au ridicat la 1,162 milione lei, sumă pe care Constantin Lițoiu susține că o datorează unei bune colectări financiare și o stimulare a investițiilor în zonă.
”Dacă vom reuși cu rețeaua de gaze, la nivel de extindere, sunt convins că aici se va investi. Că vor fi oameni de afaceri care vor găsi oportunități de a dezvolta aici o mică industrie, că poate fi o renaștere economică a localității. Suntem între două orașe și axa economică depinde foarte mult de cum evoluează acestea. Avem e drept o istorie frumoasă, am avut un trecut economic și spun că perspectivele sunt bune. Noi ca instituție am făcut tot ce se poate în a asfalta
drumuri, în a aduce utilități, apă, canal, adică să avem eșafodajul necesar pentru o economie care să meargă. Avem proiecte prin care interconectăm localitatea cu cele din zonă. Ne-am dori ca drumul național care traversează comuna să fie reabilitat. Există uin interes pentru zootehnie, pentru pomicultură, așadar sunt premise de dezvoltare” susține primarul Constantin Lițoiu.
Proiectele prin care Lițoiu are de gând să accelereze reforma economică a localității sunt în curs de implementare. E vorba de dispensarul medical, o construcție nouă, iluminat public modern, extinderea rețelei de gaze, reabilitarea a 5,5 km de drumuri
Toate aceste ample investiții, au determinat atragerea de investiții private în zonă. Și nu în ultimul rând o dezvotare a turismului, aici existând cel mai mare castel din Vâlcea.
