Voineasa grad de ocupare de peste 90% pentru sărbători. Ofertele sunt foarte tentante

Și asta pentru că zona va avea zăpadă. Indiferent de ce temperaturi sunt mai jos, spre Râmnic, la Voineasa și mai ales la Vidra va fi zăpadă.

”Totdeauana când a fost vorba de sărbătorile de iarnă, în Vâlcea, la nivel turistic, Voineasa a fost în avantaj. Pentru că la noi este zăpadă. Rare au fost momentele când la Obârșia Lotrului nu a fost zăpadă. Și să nu se schieze. De aceea există o cerere pentru vacanțele de iarnă. Atât pentru Crăciun cât și pentru Revelion. Și nu în ultimul rând, da, se va schia, ca de obicei, cum vom avea zăpadă și care să reziste pe munte, adică să fie temperaturi scăzute. Deja instalațiile au fost verificate”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.

Voineasa este una dintre vechile stațiuni ale Vâlcii. Din păcate, stațiunea sindicală Voineasa, aflată în interiorul localității, a fost închisă, turismul dezvoltându-se fie în regim privat, fie autoritățile locale prin parteneriat cu guvernul au dezvoltat Domeniul Schiabil Trabsalpina.

Astfel, în prezent, Voineasa este una din stațiunile căutate la României, și vara dar și  iarna. Mai ales pentru sporturile de iarnă, aici funcționând una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România.

”Voineasa este un proiect cu bătaie lungă. Investițiile publice și private din zonă, le facem pentru orizontul 2028 – 2030. Odată cu autostrada care va ajunge la Valea Oltului, atunci, Voineasa va intra în atenția turiștilor. Când de la București, până la Voineasa, drumul va dura 3 ore, atunci întreaga zona va avea de câștigat”, adaugă primarul Gabriel Năstăsescu.

Astfel Voineasa, de la Valea Măceșului până dincolo de Obârșia Lotrului a dezvoltat un uriaș areal turistic, care se întinde peste 40 de km, având cea mai mare expunere al Valea Lotrului și cea mai mare creștere în altitudine.  Aici se află nu mai puțin de 1.500 locuri de cazare, în pensiuni, cabane, hoteluri. Sunt locurile de cazare omologate la Ministerul Turismului. Fără a fi luate în calcul, locurile în case private.

Foarte multe pensiuni au pregătite oferte speciale pentru Vacanța de Crăciun. Un Crăciun tradițional în Oltenia de sub munte, așa cum se sărbătorea odinioară, pe Valea Lotrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *