Vlădeşti, în topul preferinţelor dezvoltatorilor imobiliari din Vâlcea

Vlădeşti deţine primul loc în topul imobiliar din judeţul Vâlcea, fiind prima opţiune pentru cei care vor să-şi construiască o locuinţă în afara oraşului.

Situată la limita vestică a judeţului Vâlcea, pe valea Olăneştiului, pe drumul staţiunilor, comuna are toate atuu-urile pentru a fi în topul preferinţelor pentru orăşenii care vor să se retragă la ţară.

Neoficial, localitatea şi-a dublat numărul de locuitori în ultimii 10 ani, ajungând la peste 5500, mare parte fiind din Râmnicu Vâlcea, urmând, în ordine, Bucureşti, Dolj, Olt şi Teleorman.

Perspectivele imobiliare îşi vor continua trendul accelerat şi în următorii ani, primăria implementând mai multe proiecte de infrastructură şi în zona dealurilor vecine (zona Lacul Frumos), unde mare parte din străduţe sunt asfaltate şi se lucrează intens la utilităţi.

„S-a mers mai ales pe principiul imobiliar şi mai puţin pe industrie. Sunt câteva firme în zonă, dar mai mult pe segmentul de servicii. Nici nu se pretează o zonă cu producţie intensă într-o oază verde. Da, e un adevăr că, din zona periurbană a Râmnicului, Vlădeştiul este pe primul loc în topul preferinţelor celor care vor să vină la ţară. Avantajele sunt multiple pentru această destinaţie, dar asta ne obligă şi pe noi să fim receptivi la solicitările celor care doresc Vlădeştiul, mă refer la capitolul  utilităţi şi urbanism”, spune primarul Sorin Ghiţă.

Pentru anul 2017, se preconizează alte peste 150 de proprietăţi noi în Vlădeşti, dar şi un al 3-lea cartier rezidenţial, primăria având în proiect şi dezvoltarea unor rute de legătură cu Râmnicu Vâlcea, prin cartierul Dealul Malului, şi cu Bujoreniul.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *