Vâlceanul care a înfipt primul drapelul la Plevna este Ion Murariu din Pietrari

Se ştie faptul că de când e lumea lume, pietrărenii au fost cei mai aprigi şi hotârâţi oameni din Vâlcea, Pietrariul a fost mereu o comună distinctă a Olteniei de sub Munte, cu oameni care nu erau săraci, erau acei ţărani liberi înstăriţi. Pietrărenii au fost cărăuşii Olteniei, ei fiind neguţători de secole, între munte şi şes, caravanele din Pietrari, cu fructe, cu lemne, cu var, cu animale, cu orice e specific zonei subalpine din Vâlcea, cutreierau câmpiile de la Dunăre.

Piterărenii au fost şi la revoluţia lui Tudor, alături de panduri, dar nu mai puţin de 20 de flăcăi au plecat la Războiul de Eliberare, în Regimentul Dorobanţi. Printre ei, se afla şi eroul nostru, Ion Murariu, al cărui nume se află înscris şi pe statuia Libertaţii din Râmnic şi Arhivele Naţionale, printre primii soldaţi români decoraţi de Regel Carol I. .

„Am apucat-o în viaţă pe străbunica mea. Eram cred că de vreo 6-7 ani, când ne povestea mândră de tatăl ei. Bărbat mândru în sat, chipeş, cu pământ dar care s-a înrolat primul să meargă dincolo de Dunăre, la război, să se bată cu turcii. Străbunica mea ştia să citească şi cred că păstrase parte din scrisorile tatălui ei către stră străbunica mea”, spune Nicolae Moraru

Aşa este, Ion Murariu a luptat la asediul Plevnei şi toată lumea din sat ştie că a pus Steagul la Plevna, De fapt Ion Murariu este românul care a pus steagul pe reduta Griviţa 2, cea mai grea de cucerit din fortificaţiile Plevnei

Asediul Plevnei este una din paginile de istorie în care pentru prima dată Armată Română a arătat ca o armată modernă, disciplinată, o armată bine închegată.

În total, România a trimis 38.000 oşteni pe frontul de la sud de Dunăre, în nordul Bulgariei. Comparativ, Imperiul Otoman avea 200.000 soldaţi pe câmpul de bătălie, aproape la fel cu forţele ruseşti. Miza era extrem de importantă: trupele aliate ruso-române trebuia să cucerească Plevna, astfel că atacarea redutelor din jur – Griviţa şi Rahova – au pregătit terenul pentru marele asalt ce a durat din iulie până în decembrie 1877.

La 22 noiembrie armata română care opera în război a fost reorganizată în Corpul 1 de operaţii, la Plevna, comandat de generalul Alexandru Cernat, Corpul 2 de operaţii şi Corpul de rezervă.

La 28 noiembrie, trupele otomane din Plevna, au început ieşirea din încercuire. Ordinea de bătaie a armatei turceşti, care vroia să iasă din încercuire, era următoarea: Divizia 1, Divizia 2, o brigadă pentru convoi, Corpul de Cavalerie, artileria de rezervă, 3 companii genişti şi escorta Cartierului General turc.

Această structură a fost adoptată prin reorganizarea armatei otomane, special în vederea ieşirii din încercuire. Comandantul tuturor forţelor turce era Osman Paşa. În total, forţele turce care vroiau să iasă din încercuire aveau 34.000 militari (din care 7.000 erau convalescenţi sau răniţi), cu 88 tunuri.

Divizia 1 turcă, a atacat de-a lungul drumului Plevna-Gorni Etropol, iar Divizia 2 turcă a început evacuarea fortificaţiilor din jumătatea estică a Plevnei. Trupele de grăniceri ruşi şi Brigada 1, condusă de colonelul Grigore Cantilli, din Divizia 4 infanterie română, au rezistat cu succes.

Bateria 2 din Regimentul 1 artilerie, comandată de căpitanul Grămăticescu, şi bateria 1 din Regimentul 3 artilerie, comandată de căpitanul Alexandrescu au deschis focul asupra flancului drept al Diviziei 1 turcă, iar în jurul orei 9.30 Divizia 2 română, comandată de colonelul Cerchez, observând retragerea Diviziei 2 turcă, a pornit în urmărirea acesteia, ocupând reduta Griviţa 2. Regimentul Dorobanţi a fost cel care a pătruns în redută. Aici se pare că primul român care a înfipt steagul a fost chiar Ion Murariu, din Pietrari.

Osman Paşa anunţă că predă cetatea necondiţionat şi se predă colonelului Cerchez. La ora 14, orice rezistenţă turcească încetase în Plevna, iar la ora 15 intra în localitatea cucerită regele Carol I, cam în acelaşi timp cu Marele Duce Nicolae, comandantul armatei ruse din Balcani.

„Din păcate stră străbunicul meu a murit acolo şi nu a mai ajuns acasă decât decoraţie regelui Carol I”, adaugă Moraru.

În podul primăriei din Pietrari a fost găsită o plachetă veche, unde este menţionat dorobanţul care a pus steagul la Plevna. De altfel, până în Revoluţie, copiii din Pietari cunoşteau de la profesori aceste fapte de vitejie.

Dar istoria familiei Moraru, istorie de front, nu se încheie aici, în 1916, băiatul lui Ion Murariu, Nicolae moare pe front, în Munţii Vâlcii, în 1916, lăsând acasă o femeie veduvă cu cinci copii. „Tu, Mărie, să nu vinzi carul cu boi, că eu nu mai vin acasă şi apoi o să muriţi de foame”, i-a spus ei soţiei într-o scrisoare.

„Străbunica a fost o femeie dârză care a rezistat şi ca un făcut, bunicul meu a fost şi el pe front, în al Doilea Război Mondial, până la Odessa. S-a întors acasă teafăr şi a fost o adevărată enciclopedie pentru noi. Aşa am aflat de parada soldaţilor nemţi de Odesaa, o paradă impecabilă care îţi ridica părul în cap şi de parada soldaţilor noştri, cu bocancii dezlipiţi, flămânzi şi umili”, spune Moraru

Nicolae Moraru este în prezent primarul comunei Pietrari şi spune că pe viitor se va gândi la un monument dedicat războiului de independenţă, în care va fi menţionată şi povestea de vitejie a lui Ion Murariu, omul ca pus steagul la Plevna, cum se ştie în sat.

Liviu POPESCU